Aproximativ 1000 de oameni s-au adunat în această seară la Cluj-Napoca pe un frig pătrunzător pentru a-i cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului. Protestul vine după ce tot clujenii au inițiat o petiție online care a strâns aproape 150000 de semnături din toată țara, în doar câteva zile, pentru demiterea Avocatului Poporului după ce acesta a atacat la Curtea Constituțională legea care împiedică persoanele condamnate, așa cum este cazul lui Liviu Dragnea, să facă parte din Guvern.
”Tacerea noastră e puterea lor. Acum schimbam această lozincă” a scris un tânăr pe pagina de socializare, spațiul în care s-a și făcut anunțul pentru miting.
Printre protestatari s-au numărat și mai mulți bistrițeni, studenți și nu numai .
Adrian Florin Chereji, consilier local, Consiliul Local Bistrița explică de ce a simțit nevoia să iasă la mitingul din Cluj : ”eu militez pentru statul de drept, pentru respectarea unuia dintre principiile de bază care stă la baza construcției Uniunii Europene, respectiv domnia legii. În decembrie 1989 tocmai pentru democrație si libertate am iesit în stradă, pentru egalitate in fata legii a tuturor cetățenilor tarii. Nu pot sta pasiv când văd că un inalt demnitar al statului roman, Avocatul poporului in cazul de față, este aservit unor interese de grup și nu îsi îndeplineste menirea legală.
Gabriel Finas Bonta, președinte M10 Bistrița-Năsăud a postat mai multe filmulețe de la mitingul din Cluj, dar și fotografii, tot pe pagina de socializare. însoțite de mai multe mesaje: ”Clujul protestează împotriva atitudinii mișelești a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, care s-a transformat în Avocatul Penalilor din PSD!”
“E revoltător şi inadmisibil simplu fapt că am ajuns să ,,discutăm” despre posibilitatea ca într-o ţară europeană, o persoană condamnată penal să poată ocupa cele mai importante funcţii de conducere ale statului. Integritatea nu e negociabilă, iar respectarea legii 90 cu atât mai puţin. Să fie clar pentru toată clasa politică: Societatea civilă nu va accepta erodarea respectului faţă de lege şi atacuri la adresa statului de drept”, este mesajul postat pe facebook care chema la protest.