Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Scandalul suprapopulării penitenciarelor este artificial. Cifrele livrate extern de România arată altceva

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Se pare că principala grijă a începutului de an este rezolvarea problemei deținuților din penitenciare.

Poate că sunt prea puține locuri și prea mulți deținuți. Dacă sunt prea mulți, nu avem destui bani pentru construcția unor noi stabilimente, iar dacă bani s-ar găsi, nu avem timp să facem toate studiile de prefezabilitate, fezabilitate și mai știu eu ce “ate”. S-a discutat în spațiul public de unități militare care ar putea fi transformate în pușcării, dar specialiștii au refuzat din start ideea, ca fiind “nefezabilă”. Se vorbește mult și fără rost, pentru că în timp ce alții închid pușcării, nouă nu ne ajung cele pe care le avem. Mă întreb dacă trendul în următorii 20-30 de ani va fi crescător sau descrescător? Dacă investițiile în pușcării vor fi rentabile sau nu, pentru că la cât se cheltuiește acum pentru fiecare persoană încarcerată, cred că realizarea de penitenciare private poate fi o afacere și încă una rentabilă.
Bugetul pentru 2016 a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost de peste 282 milioane de Euro*, la un umăr de 27600 de deținuți**. Făcând o simplă împărțire, costul total pentru fiecare deținut este de 10.221 Euro pe an. O sumă mare, cu doar 21% mai mică decît costul pentru un deținut în statul Indiana din SUA de exemplu.
Cum ar rezolva un om de afaceri această problemă:
-Ar analiza costurile pentru un deținut în fiecare țară
-Ar analiza trendul numărului de deținuți pentru următorii 10-20 de ani
-Ar face o analiză cost-beneficiu a cel puțin două-trei variante de rezolvare a problemei
-Ar alege soluția cea mai avantajoasă și ar implementa-o rapid.
-În nici un caz nu ar alege soluția propusă de Ministerul Justiției, care nu rezolvă problema, crește cu aproape 10% costul pentru fiecare deținut și mai ales, crește enorm costul recuperării prejudiciului creat de către infractori. (De unde creșterea de aproape 10%? Nu am auzit nicăieri că va scădea cu ceva după grațiere bugetul ANP.)
Probabil, soluția pentru prima etapă ar fi de a găsi o țară în care costul anual este mai mic de 10.221 de Euro/an. Va studia piața în țările unde se închid penitenciare din lipsă de “clienți” vezi Suedia, Finlanda. Sau care au capacități excedentare, cum ar fi Polonia cu 10543 locuri, Spania cu 16283 de locuri sau Germania cu 10.361 de locuri, iar dacă nu ajunge, putem să le dam vreo 500 și vecinilor noștri bulgari.

Pentru etapa a 2-a ar gândi la dezvoltarea unui sistem modern de penitenciare care să implice costuri de exploatare de aproximativ 7000 de euro pe an și posibilitatea de a rambursa o parte din cheltuieli din activități productive din care să beneficieze în egală măsură și deținuții și compania dar mai ales societatea după eliberare.

Dar asta este doar o soluție logică, deci utopică în viziunea guvernanților, pentru că tot scandalul legat de suprapopularea penitenciarelor este unul artificial, care are cu totul alt scop, altfel nu-mi explic de ce, în World Prison Brief data **, de unde am cules toate cifrele prezentate în acest articol, cifrele oficiale prezentate la “export” de către ANP arată că avem un grad de ocupare de doar 99%, cu un număr de 27600 deținuți la 20.12.2016 și o capacitate de 27889 locuri. Mințim la “intern” pentru a justifica ordonanța grațierii sau mințim la “export” ca să dăm bine?
Oricum, minciuna are picioare scurte chiar dacă este vorba de una internă sau pentru uz extern.
Sursa datelor:

*MINISTERUL JUSTIŢIEI , DIRECŢIA ECONOMICO ADMINISTRATIVĂ, Nr.69279/04.01.2016 BUGETUL SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR 2016
** http://www.prisonstudies.org/country/roma

Share.

About Author

Lasă un comentariu