Profesorul Vasile Puica a fost ales astăzi vicepreședinte al CJ în locul lui Alexandru Pugna inclusiv cu votul consilierilor PNL . Fostul primar din Telciu de la începutul anilor 2000 Puica a fost directorul liceului din comună și este consilier județean de câteva luni. Liberalii aflați în minoritate în Consiliul Județean nu au avut candidat și i-au dat votul lui Puica.
Noul vicepreședinte al Consiliului Județean a candidat în vară, după o pauză, din nou la primăria din Telciu, dar a pierdut lupta în favoarea primarului în funcție, Sever Mureșan care a candidat din partea aliaților de la ALDE. Interesant este că amândoi au fost odinioară și membri ai Partidului Democrat.
Tot astăzi consilierii județeni i-au validat în deliberativ pe cei doi supleanți de pe listele PSD și PNL : Emiliana Darabonț (foto stânga) respectiv Ovidiu Florean (foto dreapta) care îi înlocuiesc pe Alexandru Pugna, plecat secretar de Stat la Ministerul Culturii și pe Robert Sighiartău, deputat.