Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

PMP-record de amendamente la Buget. Simionca e în fruntea listei partidului

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Partidul Mișcarea Populară a anunțat depunerea a 324 de amendamente la proiectul de buget pe 2017, majoritatea pe dezvoltare, administrație locală, fonduri europene, dar și la capitolul învățământ, anunță un comunicat de presă al partidului. Ionuț Simionca, deputatul de Bistrița-Năsăud a depus aproape un sfert dintre amendamente, devenind, cu 72 de formulări de modificarea a proiectului de buget, recordmenul PMP-ului.

Foarte puține dintre amendamente au șanse de a fi admise, chiar dacă deputatul a făcut turul comisiilor de specialitate pentru a le susține: ” Trebuie susținute personal. Este destul de greu, pentru că unele comisii au ședință la aceeași oră și atunci rog colegii să le susțină în locul meu. De pildă în comisia de învățământ i le-am dat domnului Turcescu, pentru că este membru acolo. Sunt șanse mici pentru că majoritatea parlamentară le respinge sau le tratează superficial oricât de bune sau întemeiate ar fi” explică Ionuț Simionca. De altfel deputatul bistrițean a solicitat tuturor administrațiilor locale din județ să-i trimită propunerile și proiectele lor. Și chiar dacă a primit propuneri de la 14 dintre UAT-uri a declarat că le va susține pe toate pentru că” inclusiv asta  face parte din fișa postului de parlamentar”.

Comisiile de specialitate ale Parlamentului se reunesc vineri, începând cu ora 11.00, în vederea examinării legii bugetului de stat pe 2017, avizării şi depunerii avizelor la Comisiile de buget, finanţe şi bănci.

De sâmbăta, de la ora 10.00, până duminică, la ora 20,00, în Comisiile reunite pentru buget, sunt programate dezbateri cu ordonatorii principali de credite, urmând ca la finalul acestora Comisiile să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative şi să le înainteze luni conducerii celor două Camere ale Parlamentului

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Care sunt aceste amendamente? Sau macar o parte din ele? Nu mai am incredere in vorbe! Poti propune 1000 de amendamente care nu sunt SMART! Transparenta politica presupune comunicarea cu cetatenii, informarea acestora si gasirea celor mai viabile solutii pentru acoperirea nevoilor urgent-prioritare a oamenilor!

Răspunde lui Violeta Renunță