Deputatul USR comentează votul la cererea președintelui Iohannis de convocare a unui referendum și remarca faptul că PSD și aliații nu și-au permis să spună ieri ” Nu” doar pentru că s-au temut de ”un val de furie incontrolabilă a străzii” dar știind că oricum votul Parlamentului e doar consultativ. În prima declarație politică din actualul mandat Cristina Iurișniți a subliniat că Parlamentarii puterii n-au putut accepta referendumul fără să pună condiții:
” Așa că până la urmă, cu sau fără acordul Parlamentului întoarcerea la popor, s-ar fi făcut oricum. Dar evident că atunci când au spus DA-ul unanim, Puterea nu s-a abținut să nu pună condiții: patru la număr. Unele recomandări au venit, culmea, chiar de la parlamentari pentru care colegii lor în legislatura anterioară s-au făcut scut și i-au apărat de brațul lung al justiției. Și acum vin să introducă nuanțe și sugestii de întrebări tocmai când vine vorba de referendumul care vorbește de lupta împotriva corupției. Nu e totuși cam prea mult? Nu e cam mare afrontul?
Sau să ajungi să pretinzi că a adresa la referendum o întrebare legată de continuarea luptei anticorupție înseamnă să pui de fapt la îndoială dorința poporului român de a lupta, cu efecte internaționale negative? Care efecte internaționale, domnilor colegi de la PSD și ALDE ? Chiar își imaginează cineva că în cancelariile occidentale nu se știe deja adevărul gol-goluț? Ori chiar crede cineva că minciunicile ministrului de externe despre proteste că ar fi ” o mişcare clară de contestare a rezultatelor alegerilor, cu scopul de a înlocui de manieră ilegitimă şi ilegală a unui Guvern care a fost desemnat de către Parlament”, ori explicațiile juridice bizare de care a scris toată presa, au avut un alt efect decât un și mai mare semn de întrebare față de capacitatea Guvernul de la București de a gestiona situația?” spune deputatul USR.
Deputatul vorbește și despre falia dintre realitatea europeană, solicitările protestatarilor și ”incapacitatea malignă a Guvernului de a înțelege ce I se întâmplă ”: mai ales că ” De la Strasbourg ni se transmit primele declarații ale unei viitoare Europe cu 2 viteze” dar guvernul și puterea defilează cu această incapacitate malignă de a înțelege ce I se întâmplă.
” Iar de partea cealaltă România reală, România oamenilor care refuză impostura, perseverează, se redescoperă și transmite Europei sceptice un mesaj democratic de solidaritate!Falia dintre guvernul mărginit de dorințele unor indivizi autocrați și societatea civilă care a spus prezent la apelul # corupția ucide și # rezistam împreună, generând acest incredibil exercițiu de democrație și de trezire la conștiință provocată de cele două OUG-uri, e încă, din păcate, imensă! Ceea ce ar putea șterge falia creată e o reformare din temelii a coaliției de la guvernare!
E revoluția luminii împotriva întunericului corupției, a lipsei de integritate in funcțiile publice. România a devenit un exemplu de civism, de energie pozitivă pentru toată Europa civilizată, pentru că oamenii au simțit miza unui câștig al demnității pierdute” a spus deputatul Cristina Iurișniți de la tribuna Parlamentului.