Asigurarea obligatorie a locuințelor nu este contractată în Bistrița-Năsăud pentru mai mult de 19,35 % din totalul gospodăriilor, iar în țară situația este chiar și mai critică, procentul național nedepășind 18 %.
Conform cifrelor oficiale ale PAID România în Bistrița-Năsăud au o poliță de asigurarea obligatorie valabilă 22840 de locuințe și deocamdată până la 31 ianuarie 2017 nu au fost plătite daune pentru aceste polițe. Deși procentul de asigurare obligatorie nu e nici de 20 % județul Bistrița-Năsăudul nu e codaș la asigurări nici măcar în Regiunea de Nord Vest. Cu exceptia Clujului care are o acoperire de 20,54% din totalul locuințelor toate celelalte județe din NV au cifre mici la capitolul” paza bună trece primejdia rea”: Astfel Sălaj are 14 % acoperire, Maramureș are 15,17% iar Satu-Mare a15,80%, în timp ce un județ prosper precum Bihorul are o acoperire cu polițe obligatorii de doar 14,74%.
Acoperirea cu polițe corelată cu nivelul de trai și nu cu riscul zonei
Cele mai mari daune pe polițele obligatorii au fost plătite anul acesta în județul Mureș 14700 lei. Cei mai preventivi cu asigurarea obligatorie sunt bucureștenii, care sunt asigurați aproape în procent de 40% urmați de Timiș cu aproape 30 % din locuințe asigurate obligatoriu. La polul opus figurează locuințele din Mehedinți, Olt sau Gorj sau Teleorman cu puțin peste 8 % grad de asigurare obligtoriu a locuințelor. În Vrancea, epicentrul cutremurelor cu magnitudine mare din România, dar și cu multe zone vulnerabile la alunecările de teren sunt asigurate inclusiv împotriva cutremurelor abia 15 % dintre locuințe.
Potrivit PAID, la sfârșitul lunii ianuarie 75,1% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 24,9% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 92,2% din polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 7,8% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010, iar din 2015 orice asigurare a locuinței pentru alte categorii de riscuri, inclusiv incendii este condiționată de încheierea unei polițe obligatorii.
Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) și 10 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).
Amenzile, între 100 si 500 de lei, sunt date de primari sau reprezentanții lor
Poliţele de asigurare obligatorie( PAD), a căror valabilitate este de 12 luni, pot fi verificate online, pe site-ul PAID, într-o aplicație specială: https://www.paidromania.ro/verifica-online-pad.
Poliţa PAD nu este valabilă nici pentru anexele, dependinţele, dotările şi utilităţile nelegate structural de clădirea asigurată, nici pentru bunurile din locuinţă. Cei care care nu încheie asigurarea obligatorie riscă să fie amendați, de primar sau de persoanele împuternicite de acesta, cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei.