Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Avocatul Poporului se bagă în povestea cu cadavrele de bebeluși găsite în podul blocului din Bistrița-Bârgăului. Deocamdată face demersuri

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Avocatul Poporului reacționează la cazul celor trei  cadavre de bebeluși găsite duminică în podul unui bloc din Bistrița-Bârgăului și susține că s-a sesizat din oficiu față de posibila încălcare a dreptului la viață și integritate fizică. Un comunicat de presă dat astăzi publicității de Avocatului Poporului precizează că instituția pe care o reprezintă va face toate demersurile necesare ” în cazul informațiilor din presă privind cadavrele a trei bebeluși descoperite în podul unui bloc din comuna Bistrița-Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud” și că ” Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor” precizează purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vârtosu, care precizează și că  ”Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a declanșat o anchetă, fiind așteptate rezultatele necropsiei.”

Legiștii au prelevat probe de ADN

Nu este foarte clar cu ce anume poate influența Avocatul Poporului rezolvarea cazului celor trei cadavre de bebeluși, pentru care s-a deschis deocamdată dosar penal cu autori necunoscuți. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan, citată de Mediafax: procurorii fac” cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor, s-a deschis un dosar în care se fac cercetări, cauza decesului fiind în curs de stabilire” . Potrivit celor de la Mediafax care citează surse de pe lângă Medicina Legală Bistrița-Năsăud bebelușii ar fi murit în ani diferiți, imediat după naștere, iar după gradul de mumificare a rămășițelor doi ar fi murit cu peste 7 ani în urmă, în timp ce al treilea ar fi decedat în urmă cu trei ani. Legiștii ar fi prelevat și probe ADN pe care să le trimită Institutului de Medicină Legală Mina Minovici pentru expertizare, mai scrie sursa citată/

Share.

About Author

Lasă un comentariu