În buna tradiție românească mai ales de prin sud, dacă vezi că nu plouă faci mătănii, iar dacă nu și nu, joci Drăgaica, sau aduci pe cele care știu s-o joace. Doar s-o uita la tine vreunul din decidenții aia de sus. Pe la noi dacă ești primar și vezi că nu-ți ajunge și nu-ți ajunge ani de zile cu asfaltarea, apa, ori cu canalizarea prin comună ( ca nu ești în partidul care trebuie) bagi capul adânc în gât și după ce te-ai ținut semeț vreme îndelungată și-ți tocești răbdarea, ajungi să faci și tu ce fac ăialalți: să te ploconești, să rogi frumos, să mulțumești public pentru treburi care țin de fișa postului șefului acela mare. Cumva ești obișnuit cu apucăturile astea în cercurile strâmte din politichie.
Când vezi cum primarii comunelor prin care trece un drum intrat în reabilitare nu mai prididesc cu mulțumirile pe facebook-ul personal către întîiul conducător de județ, te întrebi întîi ce i-a apucat. Apoi realizezi că dacă tot s-a mutat comunicarea pe facebook șeful cel mare află mai iute cât de mare e gratitudinea lor. Când a făcut-o primarul din Căianul Mic am spus că asta e, așa crede cel mai tânăr edil că e bine: să-i mulțumești președintelui de CJ și de partid că a dat drumul investiției și e bine să vadă tot poporul facebook-ist, că doar e din generația digitalizată. Popor care nu se mai satură de laude: ” e cel mai bun președinte de Consiliu Județean din istorie”, curg postările. Însă când o face un primar de la opoziție, unul care s-a ținut semeț sub toate furtunile, ba îl mai vezi că zice și un ” Dumnezeu să-l binecuvânteze” pe postarea junelui din Căianu Mic și apoi mai pune și o postare cât casa în care îl felicită pe șef că face drumul, te întrebi ce a pățit omul. Mai ales că nici să fi vrut nu avea cum să-i salte comuna cu drumul ăla.
Dincolo de cochetat cu partidul care trebuie, sau trecut de-a dreptul , de voie de nevoie, rămâne însă o altă întrebare: totuși nu e în fișa postului unui președinte de Consiliu Județean să se preocupe de asfaltările drumurilor județene, să se zbată pentru finanțări și investiții? Nu acesta e firescul? Așa cum firesc este ca un primar să se zbată să aducă bani în comuna lui, să aducă investiții și finanțări, o misiune poate cvasiimposibilă fără duplicități sau trecut punți, în țara asta. Dar să-i mulțumești cuiva excesiv doar pentru că și-a făcut treaba pentru care e plătit, nu e cumva prea mult? Dincolo de bănuiala mea că omul cu pricina nici nu prea apreciază abordarea asta.
Și dacă e firesc de ce trebuie neapărat să ducem lucrurile în ridicol? Cum am ajuns în halul ăsta? Cum au ajuns oamenii ăștia așa? Că tot ne spunem că aici nu-i Teleorman.