Noua conducere a PNL Bistrița-Năsăud se confruntă cu o situație delicată după ce renumărarea voturilor cerută de unul dintre candidații de la alegerile de sâmbătă i-a adus acestuia un număr mai mult decât dublu față de voturile cu care a fost creditat la numărătoarea oficială.
Alin Trișcă, fostul viceprimar din Josenii Bârgăului, a candidat pentru calitatea de membru al Biroului Județean PNL și a aflat că a obținut 34 de voturi. Pentru că numărul i s-a părut suspect de mic, Trișcă a făcut contestație și a obținut renumărarea voturilor în cazul său. Rezultatul a fost de 43 de voturi în plus, adică în total 77. Și mai bizar este că ultimul intrat oficial în Biroul Județean a avut 76 de voturi, adica Trișcă ar trebui să-l înlocuiască pe acesta în BPJ al PNL Bistrița-Năsăud. Contactat de Bistrița Express, Alin Trișcă a confirmat informația, că a făcut contestație, însă nu a dorit să comenteze rezultatul sau ce se va întâmpla în continuare, precizând că nu dorește un tratament special, că ”a vrut să-și demonstreze lui însuși ceva și că nu este genul care să intre pe ușa din dos, dacă nu e dorit”. Președintele Comisiei de organizare a alegerilor, doctorul Marin Rus, a confirmat însă că situația este reală și că va cere Biroului Național al PNL să transmită care sunt procedurile în asemenea situații: ” ce spun ei că trebuie făcut, asta vom face a mai spus doctorul Rus. Rus, care la rândul său nu a obținut funcția de vicepreședinte pentru care a candidat sâmbătă ci doar pe cea de membru al Biroului Județean, mai spune că nu a asistat la numărătoare, însă că atunci când a cerut explicații i s-a spus că în cazul lui Trișcă, la numărare s-a omis o coloană când au făcut totalul și a pus totul pe seama oboselii celor care au numărat. Președintele comisiei de numărare a voturilor de la alegeri, consilierul local Filip Moisil nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație, respingând sistematic apelurile telefonice.
Fostul președinte interimar, deputatul Robert Sighiartău spune că mandatul lui s-a terminat la conferință, după ce a dat raportul de activitate și că până la desemnarea lui Ioan Turc comisia de organizare este responsabilă de ce s-a întâmplat. A declarat pentru Bistrița Express că este la curent cu situația și că știe că renumărarea voturilor i-ar da câștig de cauză lui Trișcă. Sighiartău a mai spus și că trebuie limpezite toate aceste situații însă că nu va depune contestație în cazul său. Sighiartău a candidat pentru funcția de președinte și a fost învins în turul 2 de Ioan Turc. Primvicepreședintele Samuel Coman, nou ales în funcție spune că este posibil să fie renumărate toate voturile, mai puțin cele pentru președinte.
Noul președinte crede că nu o problemă atât de mare
UPDATE: Noul președinte, Ioan Turc crede însă că problema nu e gravă și că ar fi fost vorba doar de o eroare umană la numărarea, generată de oboseală: ”Sunt trei contestații deocamdată. La prima contestație, s-a renumărat, a ieșit că întradevăr lipsea o coloană. Se mai întâmplă. Cred că trebuie convocată comisia de arbitraj, însă acesta nu are decât președinte deocamdată, pe domnul Ionel Hangan și mai durează poate chiar și o lună. O să soluționăm toate contestațiile, deocamdată voturile sunt puse sub sigiliu în dulap” a mai spus președintele nou ales pentru Bistrița Express. Turc mai spune că nu crede că vor fi probleme cu celelalte contestații și că ”erori se pot întâmpla”. El a mai adăugat și că atunci când a pierdut alegerile la municipiu la câteva voturi distanță nu a simțit nevoia sa depună contestație: ” eu n-am cerut, nu le am cu contestatul” a mai spus Turc pentru Bistrița Express.
Deja curg contestațiile
Mai mulți liberali care au candidat sâmbătă la alegerile județene au depus contestații după ce au aflat ce s-a întâmplat în cazul lui Alin Trișcă. Avocatul Diana Morar care a candidat pentru funcția de vicepreședinte pe departamentul justiție și administrație locală a pierdut cu 12 voturi față de primarul Traian Ogău , în situația în care niciunul dintre cei trei candidați pe acesată poziție nu au obținut cel puțin jumătate din voturi. Ea este unul dintre cei trei membri ai PNL care au depus contestație. până la ora redactării materialului.