Mai multe proiecte importante ale Primăriei Bistrița unele așteptate cu sufletul la gură în special de asociațiile care au primit aprobarea dosarelor pentru finanțarea nerambursabilă, sunt puse la păstrare până săptămâna viitoare când este programată o nouă întâlnire a consilierilor locali. Ședința lunară de Consiliu Local, programată pentru astăzi, a eșuat în mod neașteptat după ce cei 14 consilieri prezenți, din 21 cât are deliberativul, nu au reușit să se înțeleagă în privința președintelui care conduce lucrările timp de 6 luni.
Puterea reprezentată de PSD și ALDE a propus câte un nume, opoziția altul și tot așa până la rotirea tuturor celor 14 consilieri prezenți. Niciunul dintre propuși nu au reușit însă să întrunească cele 11 voturi necesare, așa că în final s-au dat cu toții bătuți.
Chiar dacă unii au cerut ca lucrările să fie conduse toată ședința de decanul de vârstă al Consiliului, fostul primar al Bistriței, Vasile Moldovan, nu s-a întrunit consensul așa că au amânat ședința, după minivacanța de 1 mai, adică în 4 mai 2017.
Pe ordinea de zi a ședinței amânate figurau 28 de proiecte de hotărâri între care execuția bugetară pe anul trecut, dar și cea pe primul semestru din 2017, planul de mobilitate urbană, strategia de dezvoltare a Bistriței, atribuiea locuințelor sociale pe 2017, proiectele de finanțare nerambursabilă pentru ONG-uri, înființarea comisiei tehnice de urbanism, vacantarea unui post de consilier local și validarea altuia și multe altele.