Șeful Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMR) arheologul Gheorghe Petrov a fost prezent ieri și astăzi la Rebra, Parva și Năsăud, într-o nouă tentativă de a găsi rămășițele luptătorului anticomunist Gheorghe Pașca, ucis în 5 februarie 1956 într-un buncăr de lângă Bichigiu, într-o luptă cumplită cu forțele de securitate care-l vânau în munți de 9 ani.
Reprezentantul ICCMR a revenit să facă săpături în așa zisul cimitir al săracilor din Năsăud, după ce în aprilie 2015 o amplă campanie a instituției desfășurată câteva zile în județ a eșuat în tentativa de a găsi rămășițele eroului anticomunist. Un martor al dramaticului episod din februarie 1956, identificat între timp, grație eforturilor celor de la ICCMR , dar și a preotului Vasile Rus, autorul unei cărți despre eroul Pașca le-a furnizat cercetătorilor o nouă pistă: ” O femeie de servici a fostei Securități și-a amintit că trupul lui Pașca fusese înhumat, înfășurat într-o pătură. La acțiunea din 2015 când am făcut săpaturi , am văzut undeva la marginea locului în care interveneam un fragment de pătură, însă nu știam că poate fi un indiciu. Acum am revenit, însă s-a dovedit că este de fapt un mormânt din anii 70, și nici vorbă de rămășițele lui Pașca. Din păcate în acel cimitir totul este compromis. Este aproape imposibil să mai găsești acum ceva. Nicio șansă. ” a declarat pentru Bistrița Express șeful ICCMR. Gheorghe Petrov este sceptic că rămășițele eroului vor putea fi găsite vreodată : ” Ar fi trebuit căutat cu mult timp în urmă, urmașii săi ar fi trebuit să știe unde este. ..În anii 70, cine îți mai avea treaba? Puteau să caute atunci, trăiau destui martori. Îi puneau o cruce și aveau grijă de mormânt. Feciorul i-a murit anul trecut. Era la 60 de kilometri de locul în care a fost îngropat tatăl său. Fiica lui trăiește. Am făcut ce-am putut. Însă acolo e dezastru. Dacă era un loc izolat, era altceva. Dar așa, un cimitir în care s-au tot îngropat haotic, nu mai ai ce face” a mai spus, resemnat, Petrov.
Interesant este că cei doi copii ai lui Gheorghe Pașca, la care face referire arheologul s-au născut în condiții dramatice și toată viața au trăit cu stigmatul de a fi urmașii unui partizan anticomunist. Fata s-a născut într-un buncăr în munți, în care părinții săi se adăposteau, iar băiatul un an mai târziu în închisoarea comunistă unde mama fusese aruncată după ce trupele de securitate au înconjurat zona și au capturat-o împeună cu bebelușul de un an. În încleștarea de atunci Pașca a reușit să scape. Ulterior după eliberarea lor, așa cum relatează preotul Vasile Rus, care a consultat dosarul CNSAS al partizanului și a stat de vorbă și cu zeci de martori, Pașca și-a vizitat clandestin copiii și pe mama lor, Ioana Vlad, pe care îi ajuta cu alimente, reușind să înșele paza strictă din jurul casei în care locuiau.
Pașca- partizanul care s-a luptat 9 ani cu securiștii în munți
Aproape nouă ani a luptat Gheorghe Pașca în Munții Călimani cu trupele de securitate, iar viața lui și modul în care a supraviețuit sfidându-și adversarii și un întreg sistem opresiv este o poveste incredibilă despre tărie de caracter, forță, sacrificiu și curaj. Preotul Vasile Rus, el însuși nepotul unui luptător ucis de comuniști i-a dedicat o carte document în care a adunat zeci de mărturii din interviuri în județul Maramureș și în Bistrița-Năsăud dar și din filele fostului dosar de Securitate, în posesia căruia a reușit să intre. Născut în Săliștea de Sus, județul Maramureș Gheorghe Pașca a fost până la momentul fugii în munți un moroșan înstărit. Potrivit documentelor vremii era unul dintre cei mai de vază locuitori ai zonei , proprietar de moară, cu case și pământuri. Vânător împătimit, primise o pușcă extrem de valoroasă de la Casa Regală, în semn de prețuire pentru că salvase un reprezentant al acesteia la o vănătoare. Confiscarea armei a fost de altfel factorul declanșator al răzvrătirii împotriva sistemului comunist. Din 1948 și până în februarie 1956 a fost un adevărat coșmar pentru comuniști și pentru trupele de Securitate, pe care le-a sfidat și pe care le-a înfruntat cu arma în mână în pădurile pe care le cunoștea ca nimeni altul. Alături de camarazi și apoi, după uciderea fratelui său, Dumitru într-o încleștare, aproape solitar ani de zile a trăit în buncăre în inima pădurii și a rezistat ani de zile în pofida rețelei de capcane întinse pentru a-l captura. A ieșit invingător din toate luptele, mai puțin din cea din 5 februarie 1956.
Preotul Rus îl portretizează ca pe un justițiar, care detesta nedreptatea și care sărea în ajutorul semenilor săi, chiar și atunci când era vânat de Securitate. În cartea sa Vasile Rus amintește de promisiunea pe care i-a făcut-o fiului lui Pașca înainte de a muri răpus de o maladie necruțătoare: ” că nu va lăsa să piară amintirea tatălui său”.
