Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Salvatorii n-au reușit să dea joi seara de urma veveriței captive din Parcul Municipal. ” am încercat noaptea ca hoții, nu ne pricepem” a spus cu amărăciune unul dintre participanți

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Bistrițenii care au protestat joi în Consiliul Local împotriva ținerii în captivitate a unicei veverițe rămase în volieră, din cele câteva cumpărate anul trecut, au încercat joi seara  să-și pună planul în acțiune. Însă cheile cu care s-au străduit să deschidă lacatul nu s-au potrivit, iar veverița , dacă mai era în volieră, nu a putut fi vazută. Cei prezenți spun că fie veverița a fost fie scoasă de reprezentanții municipalității înaintea acțiunii anunțate și intens mediatizate, fie s-a ascuns, speriată de zgomote. Așa că, deocamdată, cu veverița lipsă la apel, unul dintre protestatari, Marius Bălan a lăsat în loc, pe gardul volierei, o veveriță de pluș.

 

Fostul senator Dorin Dobra, participant activ la acțiune a remarcat că se aștepta să-l vadă acolo pe primar deschizând larg ușile: ” mă așteptam ca unul dintre personajele principale ale acestei povești, mă refer la domnul primar, să fi fost aici și să deschidă în mod simbolic ușa, să elibereze animăluțul. N-a părut prea reactiv în ședința de Consiliu Local, nu știu dacă l-a deranjat prezența noastră, dar ar trebui să-l deranjeze cu adevărat că un animal e ținut captiv de un an. Acesta nu e spiritul Bistriței. Am fi fost cu toții bucuroși să elibereze zeci de veverițe în parc, nu să țină una singură aici, în mod inexplicabil. Dacă veverița nu mai e în cușcă înseamnă că a câștigat cineva: veverița, ea e marea câștigătoare”.

Ziaristul Viorel Negru, unul dintre cei patru protestatari se întreabă într-un editorial de ce un semn de normalitate precum cel de la Oradea, când un polițist a oprit întreaga circulație pentru a putea trece o familie de rațe nu e posibil la Bistrița, unde o veveriță sechestrată suferă în captivitate: ”Am incercat noaptea ca hotii! Nu ne pricepem!
Stiu, pare comic. Am incercat să eliberez o veveriță dintr-o cusca. Da, există o veveriță în captivitate în Bistrița. Primarul orasului a sechestrat-o, dupa ce în prealabil perechea sa murise din cauza unei hemoragii interne. Împreuna cu alți cetățeni am demarat un demers “Eliberati veverita”. In Bistrița nu exista Protectia animalelor. Nu-mi explic de ce. Asa cum nu-mi explic de ce pentru cruzime nu poate fi pedepsit nimeni. Am vrut să eliberăm un animal captiv, stresat si apatic. Poate si depresiv deoarece de câteva luni bune este singur.
Multi au vorbit despre veveriță ca despre un simbol. Inclusiv eu. De fapt, nu este un simbol. Ar fi trebuit să fie o normalitate, nu o anormalitate. De obicei simbolul are un nume. Am greșit pentru ca am incercat să ma comport normal, atât eu cât si ceilalti. Am protestat în tăcere în Consiliul Local si am crezut că o să sensibilizam. Nu ai cum s[ sensibilizezi pietrele.” a mai scris jurnalistul
Am promis ceva…crezând că vom castiga adepți si vom reusi normal, legal, ca în democratie. Astă seară m-am lamurit definitiv că pe facebook toata lumea are curaj. Toata lumea spune ca vine, toata lumea se mobilizeaza, dar…..la fata locului au fost 90 la suta ziaristi si restul prieteni ai ziaristilor. Putini. Vreo 30 de suflete….!
Da, ne-am asumat si eu, si Dorin, si Remus, si Marius, si Tina un demers la limita legalitatii. Poate si putin dincolo. Nu furam. Nu puneam in pericol statul de drept. Trageam un semnal de alarma. Cineva, revolutionar in exprimarea de pe facebook ne-a scris ironic …” de asta va arde voua cand astia vor gratierea coruptilor?”. Exact. Pentru că dincolo de furia provocata de cativa politicieni slugarnici, societatea civilă nu trebuie să uite ca aceste gesturi ce exprima umanul in sine…nu trebuie să dispară! N-am reușit să înfăptuim o infracțiune, deși am primit încurajari de la București, Constanța, Pitești, Timișoara. Culmea, mai multe decât din Bistrița. .

Încercam să ajutam un animal. O veverită. N-am reușit să spargem lacătul și să devenim infractori. Regret ca v-am înșelat așteptările. Dar mă bucur că nu m-am înșelat pe mine. Sunt încă om.” mai scrie Viorel Negru. Întregul editorial poate fi citit pe pagina de facebook Ziar la negru.

Share.

About Author

Lasă un comentariu