Compania bistrițeană a anunțat luna trecută pierderi de 32 % din profitul brut pe primul trimestru al anului 2017 față de aceeași perioadă a anului trecut. Comelf a raportat luna trecută un profit de 1,22 milioane de lei pe trimestrul 1 din 2017 în comparație cu 1,8 milioane cât înregistra în primele luni din 2016. Într-un raport pe site-ul său, remis și Bursei de Valori București compania pune scăderea de profit pe seama creșterii salariului minim la 1450 de lei brut, dar și pe seama scumpirii materiei prime pe piața internațională.
În 2016 Comelf SA a obținut un profit de 4 milioane de lei, aproape triplu față de anul 2015. Anunțarea rezultatelor în aprilie a provocat o scădere a cotațiilor la Bursa de Valori București, chiar și până la 2,26, însă acum prețul unei acțiuni s-a stabilizat la 2,39-2,40 de lei.
La sfârșitul lunii trecute Consiliul de Administrație de la Comelf a decis distribuirea unor dividende de 3,86 milioane de lei din profitul de 4 milioane de lei pe anul trecut, ceea ce înseamnă 0,165 lei/acţiune, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, restul banilor fiind programaâi pentru investiții. Printre acționarii Comelf se numără și primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, fost director în compania respectivă până în 2008, cu un pachet simbolic de 0,03 din acțiuni.
Comelf este controlată de 77,59% de Uzinsider București, companie condusă de oamenii de afaceri Constantin Savu și Emanuel Babici.
2 comentarii
n administrație, la nivel național salariile au crescut cu 52% în perioada 2015-2018. În județul nostru creșterea a fost și mai mare, de 77%. Cât înseamnă asta în bani? Ei bine, bugetarii din Bistrița-Năsăud iau cu 1.258 de lei mai mult decât în 2015.
Daca nu ai nici un gand fate inginer, fate inginer hai fate inginer, pe un salar de 2300 brut, dupa 6 ani de studii superioare.