Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Dezastru la Lechința și Budac :100 de ha de vie compromise, culturi distruse, zeci de acoperișuri smulse de vânt

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Bilanțul furtunii de 20 de minute de ieri după amiază, care a lovit Lechința, Budacu de Jos și Mărișelu este teribil, mai ales pentru agricultori. În câteva minute furtuna iscată în jurul orelor 16,00  cu un vânt năpraznic, dar și gheață cât o minge de ping pong a pus la pământ zeci de acoperișuri, a lăsat familii fără case și a distrus roadele câmpului în localități din cele trei comune.

Bilanțul dezastrului este încă în evaluare, atât în ceea ce privește distrugerile locuințelor, cât și compromiterea  culturilor. Cert este că viticultura din Lechința a fost serios afectată de furtuna de 20 de minute, calamitatea lovind atât micii proprietari, cât și viticultorii importanți.

100 de hectare de culturi de vie distruse la Lechința

Adrian Botiș, proprietarul cramei Vin-Vin Lechința, cu 50 de hectare de plantație și cu vie certificată DOC abia de anul trecut, a fost lovit din plin de dezastru. Spune că 80% din cultură este compromisă, și că în aceeși situație se găsesc și restul proprietarilor de crame: ”Am avut probleme. Peste tot. În Lechința peste 100 de ha de vie e distrusă, cu tot ce au avut austriecii și vecinii mei, care au plantații. A fost grindină de 20 de cm. A luat vântul un grajd pe sus și l-a dus la cațiva km. La mine peste 80% din plantație e compromisă. Deja în vie miroase doar a vin fermentat” . spune viticultorul. Nu se bazează însă pe asigurare: ” degeaba facem asigurare, că  vin asiguratorii  și spun:  aia nu se despăgubește, aialaltă nu se despăgubește. În țara asta plătești doar taxe și impozite. Când e vorba de despăgubiri, nu te mai despăgubește nimeni.” spune proprietarul de la Vin-Vin Lechința. Adrian Botiș (foto) a investit foarte mult în plantațiile de viță de vie începând din 2010 când a început să cumpere terenuri în zonă și să le comaseze și să investească în ameliorarea butașilor  din soiurile autohtone, inclusiv din soiul Neuburger, vinul specific din Lechința. Abia de anul trecut a reușit să exploateze pe scară largă, pe 13,6 hectare. Deși lovitura dată de natură unei investiții care se întinde pe ani de zile amenință să-l dezechilibreze investitorul nu se lasă: ” mergem înainte” își face curaj viticultorul.

Directorul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, Nuțu Tabără confirmă proporțiile dezastrului: ”încă nu avem toate evaluările, așteptăm rapoartele de la primării. săptămâna viitoare terminăm evaluările și le trimitem la minister. Trebuie ajutați oamenii.  La Lechința sunt pagube mari, e ras tot, repet așteptăm rapoartele să le trimitem la minister. Sper să obținem ajutoare de minimis, pentru că oamenii trebuie  ajutați.  Însă pe viitor trebuie un fond de garantare pentru că uitați cu ce ne confruntăm, nu mai putem continua așa” , explică directorul DADR Bistrița -Năsăud.

Datele dezastrului de marți, joi vine un alt potop

Potrivit datelor provizorii ale Comitetului pentru Situații de Urgență 30 de acoperișuri au fost afectate în  Domnești, comuna Mărișelu, în Lechința s-au prăbușit 50 de copaci și au fost afectate 19 acoperișuri, în timp ce în Simionești( Budacul de Jos) patru case au fost avariate, iar acoperișul uneia a fost distrus în întregime, iar la Buduș, în aceeași comună pe casa unui localnic a căzut un copac, provocând pagube însemnate. ”Oamenilor cu case distruse li s-au pus la dispoziție spații amenajate în primării însă au ales să se cazeze la rude” precizează o informare transmisă de Comitetul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.”De asemenea, la acest moment încă sunt semnalate probleme in ceea ce privește alimentarea cu energie electrică in 4 localități ( Monariu, Simionesti, Orheiu Bistriței și Domnești). Echipe specializate sunt în teren pentru remedierea situației. Situația este în dinamică, revenim cu date suplimentare.” informează Comitetul pentru situații de Urgență BN.

Potrivit surselor ISU, dar și a avertizărilor primite de membrii Comitetului pentru Situații de Urgență  joi, 29 iunie județul Bistrița-Năsăud va fi din nou sub cod portocaliu de vijelii, iar autoritățile se așteaptă din nou să se producă pagube.

Cam așa arăta ieri centrul comunei Lechința:

foto: arhivă

Share.

About Author

Un comentariu

  1. suciu saveta în

    Este clar ca cel rau nu doarme vine cu mare minie peste locuitoti acestui pamint …dar nu e de vina el…pt ca omul ii da putere…citi se mai duc azi dintre crestini in cimp sa ceara lui Dumnezeu binecuvintarea recoltei…citi stiu multumi lui Dumnezeu pentru tot ce au si li se da din mare iubire!!!este nevoie de unire in rugaciune sa se poata aseza altceva si deschide portile catre puterile Divine….

Lasă un comentariu