Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Apicultorii au în sfârșit liber la programul de finanțare-Guvernul i-a ținut 3 luni în sah

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Guvernul Tudose a aprobat în prima ședință de la investire Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2017-2019, cu o alocare anuală de 32,5 milioane de lei. Banii privin 50% de la Uniune a Europeană iar 50% din bugetul național. Pe lângă aprobarea PNA-ului așteptată din martie de la finalizarea lui de către Ministerul Agriculturii Guvernul a extins prevederile acestuia pentru a putea  fi decontate mai multe activități.

Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programul apicol este 1-15 august 2017, a mai stabilit Guvernul. De altfel asociațiile naționale ale apicultorilor au cerut imperativ adoptarea hotărârii de guvern cu demararea PNA atrăgând atenția că orice întârziere periclitează depunerea cererilor de finanțare în condițiile în care termenul adoptat de MADR este de doar 2 saptamâni din 1 august.Aceasta  în condițiile în care anii trecuți termenele pe care le aveau la îndemână agricultorii pentru finașlizarea cererilor erau de cel puțin 4 luni.

Scopul PNA pentru perioada 2017-2019 este îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole, iar sprijinul se acordă pentru patru capitole : asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori; combaterea agresorilor și a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei; raționalizarea transhumanței; măsuri de asistență pentru repopularea șeptelului apicol din Uniune.

La finele lunii martie, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, preciza că anul 2017 a început oricum  ”cu stângul” din cauza depopulării masive a familiilor de albine la nivelul întregii țari, situație estimată la circa 20-25%.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu