Investirea noului subprefect de Bistrița-Năsăud, Ciprian Oprea Ceclan, organizată astăzi în prezența secretarului de stat din MAI Mihai Chirică s-a făcut în absența majorității membrilor Colegiului prefectural și înaintea unei videoconferințe cu Executivul. Secretarul de stat Chirică, cel care a condus ședința de învestire le-a spus celor prezenți că știe foarte bine problemele Instituției Prefectului din Bistrița -Năsăud de la ”deficitul de personal până la situația înmatriculărilor” și a ținut să-i asigure pe cei din conducerea prefecturii că are pentru ei telefonul în permanență deschis. Chirică a omis să-i dea cuvântul subprefectului înlocuit din funcție, ex liberalul Terente Ciui care avea pregătit un cuvânt de plecare și și-a corectat greșeala pe finalul manifestării.
Prefectul Ovidiu Frenț i-a transmis fostului subprefect că speră ca experiența de la prefectură, deși de scurtă durată, să-i folosească la Casa de Pensii, acolo unde se întoarce pe pozitia de director adjunct și drept consolare i-a explicat că primul său mandat de subprefect, de acum 9 ani a fost chiar și mai scurt decât al lui.
Frenț nu și-a ascuns însă bucuria de a colabora cu Ciprian Oprea Ceclan, un fost coleg de partid, despre a cărui numire a spus că ” scade media de vârstă a echipei de conducere” și cu care ”are un grad mai crescut de rezonanță” .
Noul subprefect provine din PSD, partid de pe listele căruia a ajuns consilier județean, funcție din care și-a dat demisia la sfârșitul lunii mai, dar a candidat și pe lista de la Senat la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut.