Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Concursuri pentru job-uri bugetare în Bistrița-Năsăud în plin sezon de înghețare a posturilor.

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În această săptămână sunt declarate disponibile în sistemul public în județul Bistrița-Năsăud mai multe locuri de muncă pentru care au fost demarate  procedurile de organizare a concursurilor.  Chiar dacă Guvernul a anunțat recent înghețarea angajărilor din zona bugetară, tot ce înseamnă proceduri de angajare demarate și pentru care s-au obținut avize  își urmează cursul. Decizia de  sistare a angajărilor nu a ajuns încă în Monitorul Oficial.

O primărie, o școală și mai multe instituții publice au anunțat săptămâna aceasta posturi libere, iar în câteva situații concursul se susține la București.

Șef serviciu la AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( fostul APDRP) organizează concurs pentru mai multe posturi de conducere în țară, printre care și la Oficiul Județean din Bistrița. Este vacant postul de șef serviciu la Active Fizice și Plăți Directe. Candidații trebuie să aibă studii de lungă durată cu licență fie în inginerie, matematică și științe ale naturii sau științe sociale și o vechime minimă de 2 ani . Data limită de depunere a dosarelor este vineri, 14 iulie, iar concursul este organizat în 1 august ora 10,00 la București la Universitatea de Științe Agricole, interviul fiind programat 10 zile mai târziu la sediul central AFIR.

Informații legate de bibliografia de concurs le găsiți aici: https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=http://posturi.gov.ro/wp-content/uploads/AFIR_Bibliografie_TEHNIC.docx&h

Expert în Educație

Ministerul Educației angajează experți în educație. E vorba de 12 posturi, fiecare expert având arondate 4 județe. Cel care va superviza ca expert din partea Minsiterului Educației  educația în Bistrița-Năsăud va avea arondate alte trei județe: Maramureș, Satu-Mare și Sălaj. Concursul este organizat în 30 iulie la București, iar data limită de depunere a dosarelor este 13 iulie. Candidații trebuie să aibă studii superioare cu diploma de licență sau echivalent, celpuțin 5 ani experiență în educație și formare profesională  și experiență în implementarea proiecteleor cu fonduri externe în domeniul educației. Date suplimentare și bibliografie găsiți accesând acest link: https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=http://posturi.gov.ro/wp-content/uploads/ANUNT-PORTAL-GOV-12_experti.docx&hl

Tot în învățământ, însă pe zona administrativă este un post disponibil la Grupul Școlar Forestier Bistrița. Instituția, care tocmai a cedat un corp de clădire Consiliului Județean  își caută administrator de patrimoniu cu jumătate de normă. Candidații acceptați  la concursul programat pentru 26 iulie trebuie să fie absolvenți de studii superioare, ingineri/subingineri sau economiști și să aibă o vechime în specialitate de minim 6 ani și să nu fi suferit vreo condamnare definitivă.

În administrația locală singurul loc disponibil e la  Primăria din Teaca care angajează un referent la resurse umane și stare civilă. Condițiile cerute de angajator sunt minimale: studii medii cu Bacalaureat, minim 9 ani vechime în muncă și un curs de formare în resurse umane sau administrație publică. Dosarele se depun până la sfîrșitul lunii iulie, iar concursul scris și interviu este organizat în 10-11 august.

Consiliul Județean BN are anunțuri de angajare doar pentru un post de salvator montan, Candidații caretrebuie să depună dosarele până în 18 iulie trebuie să aibă atestatul de salvator montan, valabil la data organizării concursului  și minim 4 ani de experiență ca salvator montan.

Posturi la două deconcentrate

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) a anunțat concurs pentru un post de consilier la departamentul de Execuție Bugetară, Contabilitate, Fond de Garantare a Creanțelor salariale, candidații trebuie să aibă licență în studii economice cu o vechime în muncă de minim 9 ani. concursul este programat în 4 august proba scrisă, urmând ca interviul să fie programat și anunțat ulterior. Practic AJOFM a pierdut recent doi angajați din departamentul financiar contabil, care s-au transferat la Casa Asigurărilor de Sănătate, unde salariile sunt mai mari, însă deocamdată instituția a primit aviz pentru organizare de oncurs pentru un singur post.

Și la Direcția de Sănătate Publică BN este disponibil un post în această săptămână. E vorba de asistent medical pentru cabinete școlare. Condițiile presupun: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalare (specialitatea: medicină generală sau pediatrie) examen pentru obţinerea gradului de principal, minimum 5 ani vechime în specialitate și certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. în termen de valabilitate.

Concursul este programat în 28 iulie- 3 august. Detalii suplimentare găsiți aici: http://posturi.gov.ro/post/asistent-medical-grad-principal-directia-municipala-de-sanatate-bistrita/

Sursă foto: Magazin Sălăgean.ro.

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu