Jumătate din gospodăriile din România sunt în continuare fără racordare la canalizare și o pondere mare dintre acestea cu wc-ul în fundul curții chiar și în 2017.
Cifrele date ieri publicității de Institutul Național de Statistică indică 9,7 milioane de locuitori fără racordare la canalizare, adică puțin mai mult de 49,1 %. din populația României.
Situația este și mai critică în județe preponderent rurale cum este Bistrița-Năsăud. Potrivit directorului Aquabis, Ioan Șandru procentul locuitorilor județului care au acces la canalizare abia atinge 48 % , în timp ce de accesul la conductele de apă beneficiază 70%.
Au canalizare, nu vor să se racordeze
Chiar dacă au acces la conducta de canalizare nu înseamnă că toată lumea vrea să se și racordeze. A plăti pentru canalizare, care înseamnă nu doar transportul apelor menajere , ci si o taxă pentru apa de ploaie care intră în sistemul de epurare nu e agreată de toti locuitorii satelor.
În comuna Cetate, la câțiva zeci de km de Bistrița abia 16 gospodării s-au racordat din câteva sute, iar Aquabis care a preluat de la Primărie rețeaua, făcută în urmă cu câțiva ani nu găsește nicio soluție. Iar situația nu este deloc singulară, mii de locuitori de la sate refuzând să-și încheie contracte de apă-canal și de racordare la conductele realizate pe bani mulți de primării.
3 comentarii
Trebuie analizate cauzele pentru care oamenii nu se racordeaza la apa si canal . Una dintre ele dupa parerea mea este ca pretul pe mc de apa consumata este prea umflat si se umfla periodic dupa cum doresc cei care factureaza . Situatia este trista. Ar trebui gasite solutii pentru reducerea pretului la mc de apa si nu la cresterea lui continuu dupa bunul plac al cuiva. Accesul la apa potabila si la canalizare, inseamna civilizatie, asa ca ar trebui inlaturate cauzele pentru care oamenii nu se inghesuie sa se racordeze .
Aveți cumva dreptate. Pentru multi pretul e prohibitiv si intram intr-un cerc vicios. Si mai e si apa pluviala care nu depinde de consumul casei ci de ce cantitate de precipitatii ajunge in canalizare
Pentru apa din precipitatii ar trebui realizata canalizarea pluviala (poate in anul 2100) . Abonatii nu au nici o vina ca ploua, de ce sa plateasca ei si “apa din ceruri” ?