Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a apelat la primari pentru a-i găsi rapid pe copiii până în 9 ani care n-au fost vaccinați împotriva rujeolei. Directorul Anca Andrițoiu a explicat într-o conferință de presă în care a apărut alături de prefectul Ovidiu Frenț și de subprefectul Ciprian Oprea Ceclan că împreună cu reprezentantul în teritoriu al Guvernului au apelat la administrațiile locale pentru a-i identifica pe micuții care au ratat vaccinarea: ” cu ajutorul lor am identificat în doar 4 zile 180 de copiii între 1 și 9 ani, eligibili pentru vaccin”. E vorba de copii care nu erau în evidențele DSP ca nevaccinați, fie pentru că nu erau înscriși la medicul de familie, fie din alte motive” a explicat șefa DSP.
În statisticile DSP existau un număr de 883 de copii restanțieri la vaccin, din diverse motive, fie pentru că aveau contraindicații din pricina unei boli la momentul vaccinării, fie erau plecați din localitate cu părinții. Pentru toți cei nevaccinați Direcția de Sănătate Publică a dstribuit începând de joia trecută 5210 doze medicilor de familie. Anca Andrițoiu crede că toți copii pot fi vaccinați de medicii de familie, motiv pentru care s-a luat decizia să nu fie înființate centre speciale de vaccinare. Deși trei comune nu au medici de familie: Ciceu Mihăiești, Poiana Ilvei și Monor, sefa DSP este convinsnă că medicii din comunele vecine care asigură în cele trei uat-uri serviciile medicale vor face față campaniei de vaccinare.
Potrivi statisticilor DSP în Bistrița-Năsăud focarul rujeolic este stins demult și nu există niciun caz înregistrat în prezent. Un singur caz ar fi fost înregistrat anul acesta, deși județul rămâne în statistici cu 124 de cazuri, înregistrate potrivit celor de la Direcția de Sănătate de la începutul anului.