Legea salarizării unitare îi aduce tot din 1 iulie și președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan salariul mărit, exact cu același indice cu care crește cel al primarului Bistriței. Adică tot 13500 de lei va fi brutul președintele CJ, așa cum 11050 de lei va fi salariul brut pe care îl vor încasa cu 1 iulie vicepreședinții Consiliului Județean, Ioan Țintean și Vasile Puica, la fel cum se întâmplă cu salariul viceprimarilor Bistriței, toți ca efect al legii salarizării unitare.
”Comunicarea în Primăria Bistrița la nivel de manual de anul 1”
Întrebat de jurnaliști într-o conferință de presă ce se întâmplă cu salariul său Radu Moldovan a explicat că majorarea efectivă este în jur de 4000 de lei: ”dacă nu mă înșel salariul meu brut acum este 9000 de lei, dacă rețin bine coeficientul de creștere este 9 și ceva , adică voi primi brut 13000 de lei. dacă sunt 4000 de lei în plus sunt 50%. Deci nici vorbă povestea aceea cu triplarea care l-a speriat pe domnul Bar, de era să intre în colaps.”Comentând dezbaterile din spațiul public despre triplarea salariului primarului Bistriței, Radu Moldovan a spus că sunt niște falsuri : nu s-a triplat niciun salar” și că ar trebui păstrate niște limite atunci când se comunică și că o parte din eroare se datorează comunicării din Primărie ”colegii noștri din Primăria Bistrița au darul de a comunica la nivelul manualului de comunicare de anul 1, asta e un alt subiect care le revine lor. S-a prezentat eronat, salariul primarului a crescut din 1 iulie ca urmare a prevederilor legii salarizării unitare”.
Angajații rămân cu același salarii, cu câteva excepții
Președintele Radu Moldovan susține că nu vor crește de la 1 iulie salariile angajaților Consiliului Județean, deoarece ar fi existat o majorare la începutul anului, ba chiar în funcție de evaluările viitoarea, salariile ar putea scădea. Excepțiile vor fi angajații Direcției de Protecției a Drepturilor Copilului, pentru care Moldovan spune că există prevederi speciale în legea salarizării unitare, dar și cei din Direcția de evidență Informatizată a Persoanei, unde vor fi creșteri de 25% și 8%.: ”Vor crește salariile a 70 de angajați la Direcția de protecție a Drepturilor Copilului, care aveau o salarizare mizerabilă, deci nu am avut nicio rezervă să propun, această creștere ținând cont și de complexiatea muncii pe care o fac și la Evidența Persoanei, sper să fie de acord colegii din Consiliul Județean. La angajații consiliul județean nu va crește niciun cent, pentru că au crescut la începutul anului. ” . Cât despre posibilitatea scăderii salarizării în funcție de evaluări președintele CJ a declarat : ”.Am făcut mai multe adrese la Ministerul Muncii, care e principalul autor al legii salarizării și mă interesează foarte tare dacă am dreptul să le scad. Le-am spus și colegilor mei în operativă că odată cu evaluarea anuală a angajaților din departamentele de specialitate, care era mai mult o formalitate … vom face și salarizarea, în funcție de rezultat…În sfârșit după zeci de ani la consiliul județean și primării avem salarii civilizate.”
La insistențele ziariștilor președintele CJ a recunoscut că a crescut și salarizarea managerului județului, însă într-un cuantum mic, fără să precizeze cât. Despre salarizarea secretarului județului, care în grila de salarizare atașat proiectului ședinței de CJ din 31 ianuarie e în jur de 10000 de lei, Radu Moldovan a precizat că este vorba de salar în plată și că nu va mai crește din 1 iulie.