Un proiect cu titlu nostim preluat după cel al programul de debirocratizare derulat de guvernul Cioloș este prima acțiune comună pe care Uniunea Salvați România o anunță împreună cu platforma ”România 100” a fostului premier. De altfel deputatul Cristian Ghinea, fostul ministru în Guvernul Cioloș și inițiatorul programului guvernamental ” Comisia de Tăiat Hârtii ” este liantul reluării programului în afara guvernului prin colaborarea celor două organizații alături de un alt deputat Cătălin Drulă, fost consilier de stat în același guvern.
Cele doua formațiuni vor monitoriza institutiile publice și vor face recomandari pentru aplicarea corectă a masurilor de simplificare, dar vor oferi inclusiv sprijin pentru acțiuni legale cu ajutorul unor voluntari. De altfel Ghinea a scris pe pagina sa de socializare: “Debirocratizarea incepută la guvern este unul dintre lucrurile cu care mă mândresc cel mai mult din trecerea mea prin serviciul public. Sper ca acest proiect USR, sprijinit de Romania 100, să ne aduca noi motive de a fi mandri. Pentru publicul nostru tracasarile continue pe care le sufera din partea institutiilor publice sunt motive de nervi si avem datoria de a continua debirocratizarea statului roman”.
Bistrițenii din USR salută primul proiect cu platforma 100
Colaborarea dintre USR și Platforma România 100 depășește limitele proiectului de debirocratizare, fiind văzută de mulți din USR ca un semnal că partidul se deschide pentru colaborarea cu Dacian Cioloș, într-un moment în care viața internă este tulburată de existența a 3 curente, structurate în funcție de poziționarea față de referendumul de modificare a Constituției pe tene familiei tradiționale. De altfel partidul va avea prin 5-6 iulie primul referenduum intern online pentru a stabili ce poziție va adopta USR-ul în privința modificarii Constituției.
Mihai Bălan, purtătorul de cuvânt al USR BN a salutat proiectul în care vede mult mai mult decțt o simplă colaborare, chiar un nou început pentru partid: „ e o nouă perspectivă pentru români și România. Primul proiect comun USR-Ro100 = Comisia de Tăiat Hârtii 2! Este primul pas spre realizarea fuziunii între echipa lui Dacian Cioloș și surpriza plăcută a ultimelor alegeri, a treia forță politică a țării , Uniunea Salvați România!!” a comentat Mihai Bălan pe facebook.