Redeschiderea în 1 august a tronsonului de cale ferată Ilva Mică-Rodna în prezența ministrului Răzvan Cuc a fost taxată dur de Asociația Pro Infrastructură, un ONG influent care monitorizează de mai mulți ani starea infrastructurii din România.
Pe pagina de facebook a organizației inaugurarea este considerată drept un eveniment absurd, în condițiile în care linia feroviară se găsește într-o stare avansată de degradare, iar viteza cu care se circulă e aceeași de acum 100 de ani: ”.. pe 1 august 2017, a avut loc un eveniment absurd. Un sobor de oficialități, inclusiv Ministrul Transporturilor și șeful CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (ce face șeful de la drumuri la căi ferate?!) au “inaugurat” o linie feroviară în stare profundă de degradare, nereparată substanțial din epoca locomotivelor cu aburi, pe care se circulă cu 30-35 km/h și pe care 21 de kilometri se parcurg ca acum o sută de ani, în 49 de minute.Noi credem că, prin acest tip de acțiuni, ministrul Cuc și restul autorităților “responsabile” ne iau la mișto. Așa că o să ne permitem să folosim același stil de comunicare.” scriu activiștii de la Asociția Pro Infrastructură.
Aceștia remarcă starea jalnică a terasamentului tronsonului inaugurat și faptul că fostul operator a abandonat exploatarea atțt din această cauză cât și din pricina lipsei de profitabilitate: ”Poate îi spune domnului ministru cineva, spre edificare, că nu este acceptabil ca terasamentul unei căi ferate să fie năpădit de buruieni, că în secolul 21 semafoarele cu palete își au locul la muzeu și, eventual, că în 1939 trenurile făceau pe linia aceasta (pe care dumnealui tocmai a “inaugurat-o”) 37 de minute. Și poate îi mai spune cineva domnului ministru că operatorul anterior, Via Terra, a abandonat linia din lipsă de profitabilitate, probabil tocmai din cauza stării infernale a liniei.” au adăugat cei de la Asociația ProInfrastructură.
Activiștii ONG-ului, care remarcă și prezența inexplicabilă la inaugurarea a șefului de la Compania Națională de Drumuri au un mesaj pentru colegul acestuia de la CFR Infrastructura:” compania se laudă cu 900 de traverse de lemn noi (adică aproximativ 3% din cele de pe întreaga linie). A înlocui 3% din traversele de lemn, în anul 2017, înseamnă cel mult o cârpeală sinistră, nu o lucrare decentă, demnă de o țară modernă, membră UE.” atrag atenția ong-iștii. Ei au postat și un link către pagina de facebook a ministrului Răzvan Cuc, care a scris despre inaugurarea din Bistrița-Năsăud.
Postarea celor de la Asociația Pro Infrastructură a avut zeci de distribuiri și comentarii savuroase. Comentatorii remarcă cum ”săgeata albastră” străbate printre buruieni cu incredibila viteză de 30 de km/oră.
Ce a scris ministrul CUC despre inaugurarea din BN
Ministrul Răzvan Cuc a postat în 1 august fotografii, film și câteva cuvinte despre inaugurea tronsonului de cale ferată Ilva Mică-Rodna despre care spune că este o promisiune făcută celor din Bistrița-Năsăud la precedenta vizită de acum 2 luni ( nota red. când l-a însoțit pe fostul premier Sorin Grindeanu): ”am avut onoarea de a călători cu Săgeata Albastră, alături de Radu Moldovan – Președintele CJ Bistrita, Stefan Ioniță – seful CNAIR si mai multi parlamentari pentru a redeschide traficul feroviar în aceasta zonă extraordinar de frumoasă. De asemenea, și legatura feroviară Cluj-Napoca – Ilva Mică – Rodna Veche si retur a fost, de astazi, repornita. Oamenii de aici aveau nevoie de aceasta cale ferată funcționala și mă bucur că i-am putut ajuta. Proiectele în infrastructura de transport în Bistrita Năsăud nu se vor opri aici!” a mai scris ministrul transporturilor, Răzvan Cuc.
Sursă foto: pagina de facebook a ministrului Răzvan Cuc
2 comentarii
Bine că au mai dres busuiocul, după ce în 2001 sub guvern PSD (Mitrea la Transporturi) şi-au luat mâna de pe ea dând-o MIS Grup Feroviar (d-lui Iugan). Atunci a început odiseea acestei secţii de cale ferată. În urmă cu patru ani era guvernul USL (la Transporturi Fenechiu, intrat la pârnaie, apoi Ponta interimar, după care d-na Mănescu). Cam aşa stau lucrurile.
Sunteți puțin cîrcotași, e totuși o realizare că circulă tren de persoane pe ruta Ilva Mică-Rodna (înțeleg că pe viitor și Cluj-Ilva Mică-Rodna ). Duminică 30 iul. am facut traseul Năsăud-Rodna dus-întors, cu mașina . Pe zona Ilva Mică-Rodna trecerile peste calea ferată sunt o pacoste, semnalizare modestă, iar vegetația pur și simplu te împiedică să vezi la mai mult de 30-50 m.