Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Cum a decurs operațiunea ”reabilitarea Dializei în 65 de ore” la Spitalul de Urgență. Secția are pereți protejați împotriva bacteriilor

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Renovarea Secției de Dializă a Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, o secție cu flux continuu, aproape imposibil de închis sau de dislocat a avut nevoie de un plan bine pus la punct și de o mobilizare fără precedent a personalului medical, a Ambulanței dar și a muncitorilor trimiși să facă lucrarea. ”Era singura zonă din Spital care n-a fost reabilitată.  În decursul anilor acolo s-au făcut doar niște igienizări, pentru că niciodată nu s-a reușit  să oprească activitatea”, explică managerul interimar al Spitalului, Gabriel Lazany. În fix 65 de ore, după cum a anunțat managerul pe pagina sa de facebook, secția cu faianță ciobită pe pereți a devenit de nerecunoscut și în plus, operațională.

Un weekend a durat toată operațiunea și a presupus ca personalul secției să lucreze non-stop joi noaptea pentru toți pacienții programați vineri la dializă. Pentru cei planificați sâmbătă managerii au cerut ajutorul Clinicii particulare Diaverum, care a fost de acord să preia 13 pacienți, iar restul au fost chemați dializă vineri dimineața înainte de a începe reabilitarea. Toată mobilizarea ar fi fost inutilă fără ca angajații Serviciului de Ambulanță BN să fie de acord să-și dea peste cap programul: ” Conducerea Ambulanței a schimbat programul tuturor ambulanțelor ca să putem face noi dializă și a adus tot personalul la muncă joi noaptea, ca să poată aduce pacienții” a explicat Gabriel Lazany penru Bistrița Express ce a presupus mobilizarea.

Pacienții vor avea fiecare câte un televizor

De luni, 21 august secția de Dializă e din nou operațională însă la cu totul alte standarde. ”Au mai rămas de montat rampele care vin peste patru săptămâni și mai avem de montat vineri televizoarele ca să le punem la fiecare pat, dar asta nu afectează activitatea medicală” explică managerul. Practic pacienții  care trec prin dializă vin de trei ori pe săptămână la secție iar procedura îi ține imobilizați în jur de patru ore. Pentru a le ușura așteptarea conducerea Spitalului a decis să monteze câte un televizor dotat cu căști personalizate la fiecare pat. Până acum secția avea un televizor la care priveau toți pacienții, însă funcționa fără sonor pentru a nu deranja activitatea. ” ei stau patru ore la o ședință, e complicat să stai să te uiți pe pereți”, explică Mangerul Lazany nevoia teelvizoarelor.

Treizeci și patru de pacienți din Bistrița-Năsăud trec prin dializă în Spitalul Județean de Urgență, unii chiar și de trei, dializa compensând  practic funcția compromisă a rinichilor.

Secția-singura din țară cu pereți protejați anti bactericid

Pereții Secției de dializă sunt acoperiți cu un material special, cu efect permanent bactericid. Materialul produs în Franța este folosit în premieră în Româniam explică Lazany: ” acesta se autodezinfectează, dar sigur aceasta  nu înseamnă că nu trebuie făcută dezinfectarea. La noi în România nu a fost încă folosit, dar în țările scandinave este obligatoriu. Acolo practic nu poți construi un spital fără să utilizezi materialele acestea”. Pentru că România este un caz aparte, cu un grad mare de infestare în unitățile spitaliceștii, materialul folost are caracteristici mai puternice: ”pentru România au fost un pic produse diferit, pentru că ei au alt grad de infecție în spitale față de România , așa că pentru noi s-a produs un material un pic diferit, un pic mai puternic” .  După experiența cu Secția de Dializă managementul spitalului vrea să folosească materialul  antibactericid  și la secția Terapie Intensivă: ” și la Terapie  e programat să fie făcută reabilitarea cu material din acesta, acolo și pereții și ușile și geamurile au nevoie de protecție Din păcate nu știu când vom avea banii necesari. Încerc să găsesc o sursă de finanțare, din păcate Terapia Intensivă nu e elegibilă pe niciun program european. Aud că se deschide un program pe Banca Mondială și o să încercăm acolo” explică managerul Spitalului de Urgență.

Treizeci și patru de pacienți din Bistrița-Năsăud trec prin dializă în Spitalul Județean de Urgență, unii chiar și de trei, dializa compensând  practic funcția compromisă a rinichilor.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu