Conducerea PNL Bistrița-Năsăud a luat atitudine astăzi într-o conferință de presă față de acțiunea ultrarapidă de instrumentare a referendumului de demitere a primarului din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău și spune că nu mai e un secret pentru nimeni că PSD este autorul campaniei. ”Frustrați că au pierdut cu un anumit deputat anul trecut orașul- stațiune pe care l-au condus 16 ani vor să-l recâștige în sesiune de toamnă” a remarcat președintele PNL Ioan Turc.
Primvicepreședintele Stelian Dolha spune că este uluitor cât de repede s-au mișcat cei de la PSD, care au trimis un consilier local al partidului și pe soția sa să înregistreze semnăturile de organizare a Referendumului la prefectură: ”În nouă zile un consilier PSD si sotia lui strâng toate semnaturile si le si depun. În nouă zile. Iese apoi după două zile prefectul și ne spune: in saptamana asta fixăm si data si tot .Cu alte cuvinte ne ocupăm în timpul ăsta și de legalitatatea referendumului si de semnături si de tot”. Dolha remarcă faptul că o cerere banală depusă la instituția prefectului n-are șansă să obțină răspuns cum se întâmplă cu acest referenduum: ” Haideți să facem un exercitiu de imaginație pentru toată lumea: mergem la prefectură, depunem o cerere prin care cerem ceva. Spuneti-mi dacă într-o săptămână credeți că ni se rezolvă ceva . Dar ei intr-o săptămână solutioneaza un referenduum . Strang si semnaturile, le și depun și se ocupă și de legalitatea lui. Extraordinar!”.
Liderul PNL remarcă și cât de șubrede sunt motivațiile invocate: ” Îl acuză ca n-a inchis o groapă neconformă. Păi atunci le spun social-democraților: demiteți-i pe toți, demiteți toți primarii, că aproape nimeni s-a închis gropile neconforme. Sau mai spun că fost amendat de Garda de Mediu: păi 90 % dintre primari au primit amenzi de la la Mediu. Atunci le spun celor de la PSD altceva: șă-i lase în funcții doar pe primarii care n-au amenzi. Mai invocă și că trebuie demis pentru că a perclitat bugetul din Sângeorz Băi. Dar cine sunt ei să stabilească dacă l-a periclitat sau nu? Sunt judecători cei de la PSD cumva? Au vreo sentință care să demonstreze așa ceva? Păi atunci, dacă e vorba de periclitarea bugetului. Păi dacă e vorba de periclitarea bugetului cel mai calificat să fie demis e Ovidiu Teodor Crețu. El a periclitat an de an bugetul cu investițiile lui. Uitați-vă numai la pârtia de schi, că suntem pe credit cu ea. Poate ne ajută PSD-iștii și cu lista de semnături” a mai spus Stelian Dolha.
Semnături cu semne de intrebare
Liberalii spun că sunt mari semne de întrebare legate de autenticitatea semnăturilor de pe listele pentru referendum.” Am văzut listele de semnături. Vă rog sa ma credeti: se vede de pe lună că sunt inadvertente acolo, se vede că aceaeși persoană a semnat pentru mai mulți . Aceeași persoană. Nicinu s-au deranjat să schimbe semnătura. Las la o partea alte considerante legate de modul în care au fost strânse aceaste semnături, de argumentele celor care i-au manipulat pe mulți oameni, din păcate pentru a semna pe aceste liste” a declarat Ioan Turc.
În privința suspiciunilor de falsificare a semnăturilor liberalii au mai spus că e treaba Prefecturii și a poliției să afle, dar că și că PNL va face propriile verificări: ”O să demonstrăm asta. Ne facem și noi strategia pe pași normali, nu pe repede inainte ca ei. Dar e obligatia prefecturii să facă o sesizare la Poliție și să ceara un raport pe semnături: să verifice semnăturile și pe cei care l-au strîns pentru că sunt oameni care susțin că au semnat fără să știe ce li s-a băgat sub nas” a explicat liberalul Florin Urâte.