Primul meu editorial în Bistrița Express. Primul dintr-o serie despre Bistrița și bistrițeni, într-o exprimare mai cursivă, mai apăsată, pentru a vă îndemna să citiți, printre rânduri, despre viață și obiceiurile reperelor municipale, fie ele vietăți sau instituții.
O seară banal de cețoasă, cea de joi, s-a transformat în eveniment pentru studenții cazați în căminul extensiei UBB (Apollo) și pentru trecătorii aflați în zona cu pricina. Inclusiv subsemnatul, având ghinionul de a mă întoarce din misiunea casnică de a colinda magazinele alimentare din proximitate.
Mai precis, am constatat că atât trotuarul, cât și banda unu a bulevardului, erau ocupate de două autospeciale de pompieri, în regim nino-nino, adică girofaruri pornite, nacela sus, tot tacâmul… Un echipaj de poliție locală tocmai se retrăgea în grabă din zonă. Întreb respectuos dacă s-a întâmplat ceva grav, primesc din zbor explicația “exercițiu” și, când sa adresez întrebarea de maximă importanță, nu am mai avut cui. S-au urcat în mașina și au plecat.
Cu timiditate, mă lipesc de primul pompier aflat pe trotuar, cel care observa cu deosebită atenție activitatea colegilor, tușesc discret, conștient de importanta misiunii lor, și îi adresez lui întrebarea vitală:
“Nu vă supărați, eu pe unde trec… ați blocat intersecția!”. Pauză totală. Se uita la mine ca la o stafie. Mai încerc încă o dată. “Ați blocat tot trotuarul. Pe unde pot traversa către celălalt colt al intersecției?”. Își revine încetișor și mă sfătuiește sa trec „cum pot”, pe lângă a doua autospecială, parcată pe banda unu a bulevardului. Spre exasperarea lui, revin după câteva secunde: “Nu pot trece, am încercat și, în momentul în care pășesc pe banda doi de pe bulevard, mă calcă mașinile! Nu ar fi mai bine să ocolesc toată intersecția traversând vreo trei treceri de pietoni, pentru a vă ocoli pe voi?”. Mă aprobă înțelegător: “Aveți dreptate. E mai bine”.
Încerc și varianta doi. După trei pași pe zebră, amprenta cauciucurilor noi, “de iarnă”, a unui taximetru se imprimă pe bombeurile adidașilor mei. Nenea taximetristul se uita după nacela pompierilor și uitase să apese frâna. Dincolo de spațiul de refugiu de pe mijlocul bulevardului, circulația fiind blocată deja, un amator de filmulețe cadra de zor cu telefonul scos pe geamul mașinii, autoturism care bloca trecerea de pietoni.
Mă enervez. Revin la locul faptei inițiale. Il întreb pe primul interlocutor: “Cine-i șefu’?”. Mi-l indică, într-un grup populat și de vreo trei civili. Mă adresez distinsei adunări de pe trotuar: “Nu va suparăți, cine ar trebui să asigure siguranța circulației pietonilor în cazul acestui exercițiu?”. Vine răspunsul triumfător: “Poliția!”. “Si unde-i?”. Pauză totală. “Păi… trebuia sa fie aici”.
Cu chiu cu vai, reușesc să ajung în celălalt colț al intersecției. Mă duc direct sub nacela care plutea deasupra trotuarului. Il întreb pe un pompier: “De ce nu se ocupă cineva de siguranța pietonilor din zonă?”. Răspunsul mă năucește: “Pentru ca e exercițiu de urgență”. Completat imediat de “…atenție … Domnu’… să nu vă lovească nacela… se mișcă, știți…!”.
Mă gândesc la una din cele două variante: fie să mă urc în nacelă (cu riscul de a dormi peste noapte in alt imobil), fie să îi spun șefului de dispozitiv că mâine voi scrie un editorial despre cum se asigură perimetrul de siguranță, în cazul unui exercițiu de urgență.
Brusc, realizând tonul discuției, șeful își revine si îmi adresează fraza birocratică:
“Suntem în cadrul unei simulări de urgență, nu era cazul să alertăm și alte forțe… Puteți scrie ce doriți Dvs!”
In rest, veselie mare. Studenții adunați pe prispă se hlizeau și aplaudau cu spor, făceau selfie-uri, vreo 50 de persoane defilau în jurul nacelei și a echipamentelor în acțiune, șefii se băteau pe umeri că, deh…, încă o simulare a fost bifată pe hârtie. Si în teren, cu siguranță! Nu au existat victime, dar mă întreb… eu ce căutam sub nacelă? Cum am ajuns acolo?
Si ce dacă muritorul de rând nu poate trece strada? Si ce dacă nu au asigurat perimetrul de siguranță? Detalii…
Obiectivul primar al ISU este asigurarea protecției și siguranței cetățeanului. Să nu uităm asta!
