Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Județul Bistrița-Năsăud în coada clasamentului la programul național de cadastrare. Anul 2020 e limita pentru fondurile europene

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

România trebuie să-și încheie cadastrarea proprietăților până în 2020, altfel fermierii rămași cu proprietățile neînscrise în sistemul integrat de cadastru și Carte Funciară  rămân fără subvenții de la Uniunea Europeană.

Recent europarlamentarul Daniel Buda, membru în comisia pentru agricultură a Parlamentului European avertiza că România nu va obține derogare după 2020 și că cei care nu vor avea proprietățile cadastrate vor pierde subvențiile și accesul la finanțări. Deși Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează un program național de înregistrare gratuită a proprietăților, acesta se întinde până în 2023 adică mult peste termenul impus de UE, iar alocarea fondurilor este departe de a fi echitabilă  de un județ la altul. Astfel dacă media pe țară de implementare a programului în noiembrie 2017 era conform cifrelor ANCPI de puțin peste 25 %  din suprafața agricolă, sunt multe județe printre care și Bistrița-Năsăud în care suprafața cadastrată nu depăște 15 %,.

BN -procent modest

Potrivit statisticilor publicate de Agrointeligența.ro și transmise de ANCPI la 10 noiembrie existau înregistrate mai bine de 3 milioane de hectare de teren agricol (3 033 335 ha) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Din această suprafață doar 23 732 de ha , adică nici 1 % se află în Bistrița-Năsăud. Este cea mai mică suprafață înregistrată în sistemul integrat într-un clasament județean al înregistrărilor, cel mai mult fiind înregistrat în Timiș 246 000 de hectare de teren agricol, însă explicabilă dacă ținem cont și că județul are o importantă  zonă montană. Raportat la suprafața agricolă totală, care potrivit portalului Consiliului Județean este de 298 922 de hectare de teren agricol, ar fi vorba de mai puțin de 10 % din totalul suprafeței. Cea mai parte din terenul aflat în sistemul de cadastrare în Bistrița-Năsăud este pășune (11225 de ha) urmează fânețele 5069 ha , livezi 913 ha și viță de vie (41 ha).

Oficialii văd jumătatea plină a paharului

Chiar dacă un mare număr de localități din județul Bistrița-Năsăud demarează la anul acțiunea cadastrarea cu bani de la guvern, și alte câteva au avut anul acesta lucrări, situația nu e prea grozavă și  e greu de crezut că se poate finaliza până în 2020. ”Sunt două categorii de acțiuni : cele făcute sporadic, anterior, sau organizat cum a fost cazul comunelor de pe Valea Ilvelor   și Bistrița, făcute  sistematice de unele primării pe cheltuiala lor, altele o fac prin programul național: aici anul trecut au fost făcute cadastrări  în 16 UAT-uri, a câte 300 de familii” explică Emil Mănășturean, directorul OJCPI Bistrița-Năsăud detașat la conducerea OJCPI Cluj. Întrebat dacă avem vreo șansă ca județ să ne încadrăm în termen, Mănășturean e optimist:” teoretic am putea. Anul viitor primesc finanțare încă 30-40 de unități administrativ teritoriale în județ din fondul operațional regional . Lucrurile merg, însă depinde și cum se mișcă oamenii din primării, depinde de mulți factori”, El spune și că blocajul a fost generat de întârzierea masivă a programului de finanțare, dar și că pe ansamblu Bistrița stă mai bine decât Clujul. La Cluj față de noi sunt cu câțiva ani mai în spate. Problema a fost cu finanțarea mai dificilă, se dau bani direct primăriilor, doar să vrea sa facă. Însă primăriile spun că e prea greu, e prea scump. Dar v-am spus, față de anii trecuți la finanțare se miscă lucrurile mai bine. Eu zic că se poate, dar trebuie muncit, pentru că acum 20 de ani nu aveai laboratoare, tehnologie, acum se plimbă băieții cu gps-ul cu precizie de centimetri, nu se mai scriu pe hârtie, totul e în memoria aparatelor. Acuma tehnică este. Știți de ce mai e nevoie? De statul cu omul de vorbă, consultarea documentelor și decizia care stă de regulă în comisia de fond funciar. Se leagă lucrurile, nu poti intabula un om fara titlu, dacă are titlu trebuie sa se hotarasca unde are parcelă” a mai spus Emil Mănășturean.

El spune și că are verde inclusiv demararea cadastrării în extravilanul localităților. ”La nivelul Guvernului României au fost chemate într-un grup de lucru Uniunea Primarilor de Comune și cea a orașelor să dăm drumul cadastrului în extravilan. Si au finanțare 340 de milioane euro care intra anul viitor în ianuarie. Dar omul sfințește locul, unii cu bani puțini fac mai mult.” a mai comentat directorul OCPI.

Share.

About Author

Lasă un comentariu