Imediat după incidentul de la Sângeorz-Băi când o patrulă de poliție a fost atacată cu bâtele în timpul unei intervenții solicitate prin 112, premierul Mihai Tudose și ministrul de interne Carmen Dan au anunțat că se vor asigura că vor fi adoptate măsuri speciale pentru protecția polițiștilor pentru că ” lucrurile au scăpat de sub control”.
Primul ministru spune că polițistul trebuie apărat de statul care-l trimite în misiune și pe lângă înăsprirea pedepselor pentru ultraj se gândește și la alte schimbări ale legislației care să nu-i mai târască în instanțe ani de zile pe polițiștii în legitimă apărarea: ” soluția este ca tot ceea ce înseamnă ultraj și atac armat să nu mai fie tratat cu atâta ușurință. Polițistul trebuie să nu mai fie tratat cu atâta ușurință. Polițistul trebuie să fie și apărat de statul care îl apără atunci în momentul în care se află în misiune..O să vorbesc și cu ministrul Justiției. Nu este posibil ca un polițist aflat în legitimă apărare sî stea apoii în procese patru cini ani, când el nu și-a apărat decât viața în exercițiul misiunii ” a mai spus premierul preluat de news.ro care a vorbit și despre proiectul legislativ privind statul polițistului aflat într-o primă lectură pe masa Guvernului la ultima ședință.
Comentând evenimentul de la Sângeorz Băi de vineri seara ministrul Carmen Dan a spus că au loc atacuri violente la adresa polițiștilor în ultima vreme și că e obligatoriu ca legislația să fie schimbată: ” Vorbim de o nouă agresiune generată de persoane care cred că pot face orice și nu li se întâmplă nimic. Imaginați-vă ce se întâmpla dacă cei care i-au atacat nu aveao bâtă în mână, ci o sabie. Este mai important ca niciodată să înțelegem că acume este momentul să schimbăm legislația și să încadrăm mai mulți polițiști pentru că este nevoie și în fiecare săptămână apare câte o situație care pune în dificultate polițiști” a mai spus Carmen Dan, care a avut o întâlnire cu premierul.
O primă dezbatere publica a legii menite să întărească poziția polițiștilor va avea loc luni, a mai anunțat ministrul.
Reamintim că vineri seara o patrulă de poliție chemată să intervină în Sângeorz Bai după un incident în care un bărbat a fost bătut cu bestialitate în propria gospodărie, a escaladat, iar agresorul acestuia a sărit împreună cu un prieten cu bâtele la polițiștii care intenționau să-l conducă la secția de poliție. Pentru a-și salva colegul unul dintre polițiști a tras iar agresorul rănit în abdomen a murit la spital, în timp ce mama acestuia a fost rănită. Tot la spital au ajuns unul dintre polițiști cu fracturi în zona capului și bărbatul rănit înainte de intervenția polițiștilor.