Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Copila de 14 ani grav rănită în accidentul din Bârgău a murit în această dimineață. Este al doilea deces al seriei de accidente comise de aceleași tânăr

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Una din victimele triplului accident comis în 5 ianuarie pe Valea Bârgăului de un adolescent de 16 ani aflat la volanul unei mașini în pragul comei alcoolice, a murit în această dimineață. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, copila de 14   aflată la Terapie Intensivă, unde era intubată și ventilată mecanic din momentul aducerii ei în unitatea spitalicească, a murit în această noapte spre dimineață. ”Starea ei a fost tot timpul una gravă și n-a mai fost nicio ameliorare între timp ” a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Cristina Rus, 14 ani din Mijlocenii Bârgăului se afla într-un grup cu două fete mai mici, între care sora ei în momentul în care a fost izbită de camioneta care rula practic fără control și la volanul căreia se afla un tânăr în stare avansată de ebrietate. Este al doilea deces al acestui teribil triplu accident cu 6 victime, dintre cinci erau copile, după ce în 7 ianuarie a murit tot în Spitalul Județean, Larisa Bozga, o adolescentă de 16 ani, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național Liviu Rebreanu.

Colegii și prietenei Cristinei Rus au sperat tot timpul că fata se va face bine, iar mesajele lor au umplut pagina ei de socializare. Chiar a doua zi după dramaticul accident colegii și profesorii au organizat un miting în fața școlii, cerând trotuare de acces de-a lungul DN 17, iar pe pancartele cu care au ieșit stătea scris: ” Cristina, noi colegele tale suntem alături de tine!! Clasa a 8-a își dorești să te faci bine și să revii printre noi”. 

Tânărul de 16 ani, Ionuț Dorel M. aflat la volanul camionetei ucigașe este arestat pentru 30 de zile.

Share.

About Author

Lasă un comentariu