Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Cu chiu cu vai se deschide și pârtia Bistriței. Prima zi de funcționare va fi vineri, însă nu va fi ceremonie oficială

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Municipalitatea a programat pentru 26 ianuarie 2018 mult așteptata inaugurare a Pârtiei de pe Dealul Cocoșului, cea pentru care s-au luat credite bancare, dar s-a obținut omologarea abia după un an de la finalizare și alte lucrări de extindere suplimentare.

În comunicatul de presă semnat de primarul Ovidiu Crețu este anunțat programul de funcţionare al telescaunului, între orele 9.00 – 16.00 dar și tarifele: 30 de lei pentru un abonament de o zi pentru adulţi este de 30 de lei și 20 de lei pentru tinerii între 15 şi 18 ani şi persoanele peste 65 de ani. Copiii sub 15 ani plătesc 10 lei. Pentru că au așteptat mai bine de un an de la primele promisiuni ale primarului Crețu că pârtia poate fi utilizată, amatorii schiului o să poată intra vineri în baza de agrement fără să mai aștepte vreo ceremonie oficială. De altfel administrația a anunțat că nu va exista o inaugurare oficială în 26 ianuarie.

Comunicatul primarului conține și detalii legate de dimensiunile amenajării: ”Reamintesc că Pârtia „Cocoş” are o lungime de 1300 m, transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu 4 locuri iar capacitatea de transport este de 1300 de persoane pe oră. La baza pârtiei sunt amplasate spaţii destinate alimentaţiei publice şi centre de închiriere a echipamentelor sportive” precizează acesta. Nu este încă clar dacă acestea vor funcționa din prima zi, spațiile fiind concesionate  unor agenți economici.

Share.

About Author

Lasă un comentariu