Un grup de parlamentari liberali încearcă să oblige prin lege companiile de apă și canalizare să nu mai factureze consumatorilor apa meteorică și să o treacă exclusiv în facturile unităților localităților. În justificarea proiectului cei 40 de parlamentari semnatari, cei mai mulți de la PNL, argumentează că apa meteorică (de ploaie) se scurge în rețelele de scurgere a apei pluviale care aparțin localităților și că responsabilitatea ca aceste rețele să nu se încrucișeze cu rețeaua de canalizare a operatorului de apă aparține unităților administrativ- teritoriale.
Prin urmare primăriile trebuie să plătească pentru apa de ploaie, eventual și agenții economici, dar nicidecum cetățenii, este argumentul parlamentarilor semnatari. Ei mai afirmă și că această apă rezultată din precipitații nu poate fi cuantificată individual și că este greu de stabilit câtă se scurge pe pereții caselor sau a blocurilor.
Legea liberalilor care propune modificarea art 36 din Legea 241/2006 a serviciilor de alimentare cu apă se află în dezbatere la Senat, unde a suferit deja modificări esențiale în comisii și urmează cadupă votul din plen să ajungă la Camera Deputaților care este decizională. Citiți proiectul de lege aici: PROIECT LEGE taxa meteorică
Cum au lăsat senatorii din comisia de administrație proiectul fără substanță
Proiectul legislativ al liberalilor a primit în 12 martie 2018 raport favorabil de la Comisia raportoare, cea de administrație publică, dominată de PSD, însă modificările care i s-au adus aici l-au lăsat aproape fără obiect. Senatorii au șters paragraful care precizează că factura de apă meteorică va cădea în sarcina administrațiilor locale și a instituțiilor publice și au introdus o variantă soft prin care consiliilor locale /consiliilor județene să li se permită să adopte ”hotărâri pentru scutirea populației de la plata colectării , transportului și evacuării apelor pluviale”. Aceasta în condițiile în care oricum există primării de localități care suportă și până acum această taxă în locul cetățenilor, după ce Consiliile locale au votat hotărâri în consecință. Asemenea hotărâri au fost adoptate la Craiova, Râmnicu Vâlcea sau în Buzău.
Proiectul va ajunge la vot în Senat destul de repede după care va fi trimis la Camera Deputaților.
Taxa meteorică a suscitat dispute și în Bistrița-Năsăud după ce în mai multe rânduri au fost consumatori, locatari ai unor case care au reclamat că metri cubi facturați la apa fluvială au depășit consumul de apă. Conducerea Aquabis s-a apărat invocând legea 241 dar și regulamentele care stabilesc calculul acestei taxe în funcție un algoritm care ține cont de precipitațiile anunțate de Institutul de Meteorologie și Hidrologiei Cluj.