Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ca să nu-i lase în aer pe producătorii din piețe Guvernul a mai peticit o lege

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Guvernul a adoptat de urgență o ordonanță, înaintea vacanței de Paști ca să le permită agricultorilor  care vând în piețe să-și folosească atestatele și carnetele de producător până în 30 iulie anul acesta, chiar dacă legea modificată prevedea altele noi cu durată de valabilitate de 7 ani.

Pentru că formularele noi nu sunt gata, iar legea, 70/2018, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2018 nu prevede ce se întâmplă în perioada de tranziție cu producătorii care nu au certificate sau le-au expirat cele vechi, Guvernul a adoptat în 4 aprilie un OUG care permite folosirea celor vechi încă 120 de zile, chiar dacă acestea au expirat. Ministerul Agriculturii, inițiatorul proiectului de OUG argumentează că pe lângă problemele de blocaj create producătorilor din piețe în plin sezon, neadoptarea unei asemenea măsuri corective i-ar afecta și pe fermierii care accesează programele naționale în această perioadă și care n-ar putea prezenta documentele cerute.

Citește în întregime textul OUG-ului aici:http://www.madr.ro/transparenta-decizionala/proiecte-de-acte-normative.html.

Producătorii agricoli și fermierii  care vând în piețe sunt obligați de o lege adoptată în 2014 să aibă asupra lor certificate și atestate de producători emise și vizate de primăriile pe raza cărora au terenuri. Dacă inițial certificatul avea o valabilitate de un an, legea adoptata anul acesta a prevazut inițial o valabilitate de 5 ani pentru atestat și certifica, pentru ca în final Parlamentul să împingă la 7 ani durata de valabilitate.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu