Un proiect inițiat de primarul Ovidiu Crețu a ajuns să facă istorie în această vară, după ce a fost de trei ori pe ordinea de zi a Consiliului Local Bistrița, însă n-a reușit să întrunească numărul suficient de voturi pentru a fi adoptat. Perioada concediilor este cea care i-a dat bătăi de cap primarului, care deși dispune de o majoritate confortabilă PSD-ALDE-UDMR în Consiliu Local n-a reușit să adune cele 14 voturi necesare trecerii proiectului Centrului Intermodal.
Proiectul revine în sedința planificată de data asta în 28 august, în plin Târg Mare al Bistriței. După ce la a treia tentativă, în 2 august primarul a trebuit să-și retragă proiectul pentru a nu risca un nou vot negativ, a declarat pentru Bistrița Express că va repune proiectul în 22 august când va avea certitudinea că are 14 consilieri. A trebuit să aștepte însă până în 28 august pentru a fi sigur ca va avea toți consilierii PSD-ALDE reveniți din vacanțe. Interesant este că la o primă prezență a proiectului pe ordinea de zi acesta a căzut cu doar 12 voturi, în condițiile în care doi consilieri ai puterii absentau, însă un alt proiect inițiat de viceprimarul PSD Cristi Niculaie referitor la locuințele pentru tineri, care avea nevoie tot de majoritatea calificată de 14 voturi, a trecut atunci , după ce au votat cei doi ecologiști.