Fostul ministrul al Apelor și Pădurilor, Doina Pană a atras din nou atenția prin declarațiile sale înfocate la adresa Guvernului si a liderului PSD, Liviu Dragnea, de data asta la Mamaia la Școala de vară a femeilor social democrate.
Doina Pană a susținut într-un discurs că Guvernul Dăncilă este de fapt unul foarte performant, indiferent de ce spun cei ”care nu vor stabilitatea în România” și că de fapt cei care spun altceva nu vor binele României (sic): ”Indiferent ce se vehiculează, pentru că este foarte multă minciună, din păcate, este foarte multă ură propagată sistematic, continuu, la nivelul României, noi trebuie să fim cu fruntea sus. Trebuie să apărăm guvernul pentru că cifrele spun clar, avem un program de guvernare pe care nu numai că românii l-au votat, dar care spune cu precizie ce trebuie să se întâmple şi când trebuie să se întâmple şi acest lucru se întâmplă cu exactitate. Cifrele obţinute, economice, financiare indică că, de fapt, a fost gândit foarte bine şi se întâmplă. Avem un guvern foarte performant indiferent ce se promovează în fiecare zi de cei care nu vor binele României, nu vor stabilitate în România, nu vor ca noi să prindem Centenarul în formula în care suntem”.
Mai mult Doina Pană a experimentat și psihologia inversă susținând că de fapt enervarea mișcării rezist ar însemna de fapt că PSD și Guvernul merg bine: ”Cu cât enervarea #rezist creşte mai tare, asta să vă facă să înţelegeţi că, de fapt, noi mergem bine, ăsta este semnalul”, a declarat Doina Pană.
Doina Pană a vorbit și despre Liviu Dragnea, care a absentat însă de la reuniune și l-a lăudat că susține promovarea femeilor: “La şcolile de vară din ani preelectorali eu şi nu numai am venit cu revendicări la conducerea partidului. Şi prin munca noastră, prin munca conducerii organizaţiei de femei, dar mai ales prin rezultatele noastre s-a văzut, am atins apogeul încât să fim 50 la sută – 50 la sută în conducerea partidului, mă refer la vicepreşedinţi. Am ajuns cu un număr uriaş de femei parlamentar. Eu cred că de data asta domnului Dragnea nu mai trebuie să îi cerem nimic, trebuie să îi cerem doar să îşi ţină obiceiul şi să păstreze ceea ce PSD a promovat în promovarea de gen din România”, a spus Doina Pană.
Doina Pană a făcut declarații controversate și imediat după protestele din 10 august, atunci când a spus că protestatarii nu ar fi provenit din Diaspora, ci ar fi de fapt ” huligani cu pregătire paramilitară”, un discurs asemănător cu cel al lui Liviu Dragnea.
Sursă foto: digi 24.ro