Până mai ieri un spațiu sacru, tabu, manageriat de somități de neatins, în care intrai doar de nevoie, pipăind teancul de bancnote din ambele buzunare și spunând un “Doamne-ajută să scap!”, spitalul românesc a început, de la Hexi încoace, să scuipe în spațiul public toate nosocomialele bacteriene și umane.
Este necesar să recapitulăm toate nenorocirile? Da. Mii de vieți pierdute în dezastre publice gen Colectiv, Hexi Pharma sau private, individuale, care se întâmplă în fiecare zi și nu sunt raportate. S-a ajuns la situația incredibilă în care autoritățile sanitare recunosc, senin, că nu se raportează o mare parte din infecțiile nosocomialele. In statistici, spitalele românești se află cu mult sub media europeană a incidenței infecțiilor intra-spitalicești pentru că le ascundem sub preș!
Andrei din Piatra-Neamț a murit, chiar de ziua lui, la cruda vârstă de 28 de ani, într-un spital din Belgia, unde a ajuns “căptușit” cu doua nosocomiale de la spitalele din Piatra-Neamț sau Iași. Evident, somitățile au declarat, în secunda doi, că acele infecții puteau fi luate de oriunde, mai puțin din spitalul cu pricina.
Momentul zero al spitalului autohton a fost marcat de creșterea sănătoasă a salariilor medicilor și personalului sanitar. S-a ajuns ca unii medici să câștige, pe merit, mii de euro lunar. Poate că trebuie ca lefurile chiar să mai crească, pentru a putea concura cu sistemele de sănătate din UE!
Dar, în același timp, mai trebuie să se întâmple una-alta, respectiv acțiuni generatoare de frică și responsabilitate. Acțiuni care să ducă la îngustarea buzunarelor care încă primesc șpagă, la concedierea celor care fură materiale sanitare și de curățenie, la sancționarea celor care nu dau cu mopul sau laveta pe toate elementele interioare, conform procedurii zilnice, cu cantitatea normată de dezinfectant.
Măriri de salarii plus arestări, concedieri și sancțiuni egal rețeta pentru a ne face bine!
Și multă recunoștință acelor medici, asistenți, infirmieri și administratori care își fac meseria corect, zi de zi, din propria convingere că „așa e normal”. Din fericire, în unele spitale, normalitatea începe sa devină majoritară. Chiar și la Bistrița.
