Fostul jurnalist Alin Salvan a postat un mesaj tuburător despre România din inima lui, despre miile ei de fațete din percepția celorlalți, despre România pe care o iubim și o urâm în același timp. Despre România care n-are nevoie de o aniversare ca să fie iubită. Și mesajul l-a postat în preziua sărbătorii naționale, nu de altceva, dar de 1 Decembrie toți o ”vor ține în brațe:
Scriu de azi, mâine draga mea Românie, toți o sa te stânga in brațe și pe urma te abandonează iar, pana la anul!
A fost un an greu pentru tine, din care eu am învățat multe!
Înca ai rămas tara tuturor posibilitatilor, de unde unii ar pleca cu prima ocazie in timp ce altii au renuntat la multe trenuri si au ramas. Victima a luptelor politice, a eternului conflict dintre cele doua palate, o urâm și o iubim dupa cum ne coafează mai bine. O înjuram si-i cântam imnul la betie. O iubim pe 1 Decembrie, dupa care uităm ca există.
O vaduvă grobiană si o nimfetă în acelasi timp, ne surprinde plăcut ca apoi sa ne dezamăgească din nou. A ales să ne dezamăgeasca din prima, fiindcă nu vrea să avem așteptari de la ea.
Sunt zile in care viata cu ea este sub orice critică, când nu are absolut nimic bun, nimic frumos, cand este o epava esuata pe linia vieții noastre si doar atat.
Sunt zile cand o ascundem într-o camera, în mintea noastra, si aruncam, nepasatori, cheia.
Sunt zile cand, asa șifonata cum e, ii cantam “Ce bine ca esti”. Eu spun ca traim cu Romania si, orice am face, iubim sa o uram tot timpul.
Iubesc România de cand am fost șoim al patriei , de cand părinții ascultau “Cenaclul Flacăra”! O iubesc si când mă îmbăt si cânt “Treceti batalioane române Carpatii” si “Desteapta-te române”. Iubesc România cam tot de cand am început sa iubesc Nichita Stanescu, Blaga, Valeriu Sterian, Iris sau Vama Veche. N-o iubesc de ziua ei, oricum atunci o iubesc prea multi si n-as avea loc, iar eu am mania posesiunii si o vreau doar pentru mine, atat cat o am…
O urasc, o injur, o bat si o reneg. Ziua. Noaptea, cand suntem doar noi, cand linistea si intunericul ii acopera defectele, descoperi ca ai pe cine iubi.
Pe bune ca as iubi mai mult România daca nu m-ar mai supune la atatea teste si ar parea mai interesata de soarta mea.
Aș iubi mai mult România daca nu m-as lovi la orice pas de nesimtirea si prostia unora, de comportamentul specific al romanilor. Ma enerveaza coruptia si cum se musamalizeaza totul. Mă irita ca nimic nu merge cum trebuie si aliantele politice de peste noapte din politica. Stânga se ia de mana cu dreapta si se ard dosare dupa placul inimii. Poate ca nu e asa, dar faptul ca in România se poate orice tinde sa devina un adevar.
Pe de alta parte, tot eu consider ca nimic in viata nu se intampla fara motiv si ca omul este vinovatul absolut.
Viata este o serie de alegeri, mai bune sau mai rele. Asadar, singura explicatie ca traiesc in Romania ar fi ca poate merit toate astea.
De ce o iubesc? Poate pentru ca asa a fost sa fie, poate pentru ca sunt zile in care mi se pare cea mai potrivita tara pentru mine.
Poate iubesc Romania cand ar trebui sa o urasc. Poate ca-i caut nod in papura cand ar trebui sa o accept asa cum e si sa ii laud progresele, in loc sa vreau mai mult.
Iubesc Romania pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat si pentru oamenii pe care am credinta ca ii va da in continuare.
Iubesc Romania poate fiindca sunt constient ca daca n-as avea-o, mi-ar lipsi. Deși, as propune se se scoată din DEX cuvantele ONOARE si MORALITATE. Precum și sinonimele acestora. Pentru români nu mai are sens! Societate, ești o rasă nebună, nebună și profunda!
Sper că nu ești singură fără mine !
Uneori, ca si intr-o relatie, nu caut motivele pentru care iubesc România. Mi-e de ajuns ca sunt in stare, undeva intr-un colt inca nealterat de coruptie, birocratie si circ, SA O IUBESC SINCER!
