Două luni s-au pregătit tinerii din organizația municipală a TSD ca să facă din întâlnirea cu moșul un eveniment cu totul special pentru copiii grădiniței din Slătinița, probabil cel mai năpăstuit cartier al Bistriței.
S-au mobilizat încă din luna octombrie și le-au cerut educatoarelor o listă cu necesarul de dotări imediate al grădiniței și nevoile preșcolarilor . Au pus mâna de la mână și din donațiile membrilor TSD au cumpărat ce li s-a spus că e absolut necesar pentru că au vrut să facă din serbarea moșului de anul acesta una de neuitat: ”Astazi a fost o zi speciala, pentru noi, organizatia municipala a Tineretului Social Democrat, am participat la serbarea de final de an a copiilor de la gradinita din localitatea componenta Slatinita, acțiune care marchează și finalul activității începute în urmă cu 2 luni” scrie președintele TSD Bistrița, Adrian Solcan, pe pagina de facebook.
”Ne-am dorit pentru copii din Slatinița să aibă condiții mai bune de învățat așadar am făcut o listă de materiale necesare pe care ulterior le-am achiziționat și donat școlii, în luna noiembrie. Am dorit ca în acest an „spiridușii” lui Moș Crăciun să fie membrii TSD așadar am pus mână de la mână pentru a face această zi mai specială pentru copiii din localitate” mai scrie Solcan.


”Mulțumesc echipei care s-a implicat în această perioadă și domnului viceprimar Cristian Niculae care a fost alături de noi!” este mesajul de final de postare al președintelui TSD, Adrian Solcan.