Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

OPINIE: Acum că s-a terminat cu sărbătorile, scoateți totuși din priză Las Vegasul de la Consiliul Județean?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Nu cred să fi avut Bistrița vreun spectacol al prostului gust și kitsch-ului mai țipător decât ne-a fost dat să vedem anul ăsta în fața Palatului Administrativ, odată cu împopoțonarea de Sărbătorile centenare.

Un amalgam de mesaje vizuale se răstoarnă năucitor drept în capul oricărui trecător care traversează zona, altfel decât cu fața în pământ. Floarea roșie cu moțul tăiat de Dragnea în 2016 tronează la câțiva metri de  nou venita statuie a unui Petru Rareș, așezat stângaci în decembrie  cu coroana mortuară la picioare,  între palmierii din leduri și săniile uriașe.

Pe fundal, printre funde și beculețe, vechea clădire comunistă e îmbrăcată pe jumatate în steagul României,  rămas de la Centenarul trecut, plus pe un sfert de colț rămas, de un banner cât suprafața unui apartament care se laudă cu presedinția rotativă de la UE.

Într-un alt unghi, piața iți arată, peste drum, lumânarea uriașă a eroilor, străjuită și ea de sănii imense și moși din leduri, iar in alt unghi vezi merele -mobilier urban  rămase din vremea când Primăria credea că o reprezintă fructul cu pricina.

Tocănița kitschiurilor în regim diurn e nimic în comparație cu spectacolul de prost gust pe care-l rezervă lăsarea nopții. Ai jura că ai ajuns într-o imitație nereușită de Las Vegas, unde numai mesele de joc și păcănelele mai lipsesc, ca să ai tabloul complet.

Aprinderea luminilor sub cupola lățită până-n buza Coroanei de Aur, palmierii ce-l răcoresc pe un Petru Rareș, obosit probabil de atâtea asedii asupra Bistriței transformă zona într-un Neverland șleampăt, în care mai aștepți doar să coboare niște pirați din bătrâna clădire comunistă.

Oameni buni, la cei care aveți degetul pe întrerupătorul orgiei kitschoase mă refer, fiți așa de amabili și apasați odată butonul ăla, că sărbătorile s-au terminat, am încheiat și cu Centenarul ăsta și zău dacă mai are rost să ne zbânțuim pe clinchete de clopoței, in loc să revenim la normalitatea gri.

Ati terminat și cu revelionul pensionarilor, ati făcut si toate pozele posibile și imposibile, acuma gata băieți, terminați cu festivismul și treceți la muncă. Si să nu ziceți că n-aveți încă buget și n-aveți ce munci, că nu ține. Că la mimat nu v-a întrecut niciodata nimeni.

PS: Si apropo, dați jos și bannerele alea cu chip, de ”sarbatori fericite” cu care-ati umplut județul, că deja-s expirate de la atâta folosire și nici roșul nu mai e roșu pe ele. Si ca în pozele alea de buletin făcute acum 10 ani, ajungi sa nu mai recunoști titularul.

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Balan Marius -ecologist PV în

    Prin targ se spune SULA de la Prefectura nu lumanarea pt. eroi. In bascalia lor bistritenii au dat acest pompos nume. In nici un caz nu eu. Dar e bine sa se stie.

Lasă un comentariu