Partidul Verde, filiala Bistrița-Năsăud alături de Asociația Bistrița Civică a acționat în instanță municipalitatea pentru a o obliga sa reconsidere proiectul modernizării Piațeu Centrale, care așa cum arată va duce la tăierea unui număr însemnat de copaci și reducerea semnificativă a spațiului verde din zonă.
Verzii și ong-iștii de la Bistrița Civică sunt în proceduri avansate de a ataca în contencios hotărârea de Consiliu Local 86/2018, cea care a aprobat documentația lucrărilor de intervenție pentru proiectul numit Modernizare Piața Centrală, iar plângerea prealabilă e doar prima etapă din acest demers juridic. Potrivit unui comunicat de presă al organizației municipale a Partidului Verde, semnat de Marius Bălan și de președintele județean Cristian Țetcu este atacat certificatul de urbanism care stă la baza documentației aprobată prin HCL 86/2018 și care ar fi ilegal, pentru că nu are ” extrasul de carte funciară și extrasul din planul cadastral actualizate la zi, așa cum cere legea”.
Verzii ar fi descoperit și că ” extrasul folosit la dosar este vechi de aproape 100 de ani și nu mai corespunde situației reale”. Adică pe hârtie terenul ar la care se referă hotărârea, cel cu modernizarea e cu destinația de curți și anexe gospodărești, însă în realitate acolo ar exista clădiri, accese, grupuri sanitare și suprafață verde. iar diferența de 14400 mp sunt drumuri, trotuare, parcări.
”Datele de mai sus sunt preluate din documentul oficial al Primăriei municipiului Bistrița „Notificarea privind întocmire documentație în vederea obținerii autorizației de construire pentru modernizare Piața Centrală”, depusă la Agenția pentru protecția mediului Bistrița-Năsăud sub nr. 4512/23.04.2018.
De altfel, în cadrul bugetului Direcției de Servicii Publice, an de an sunt prevăzute fonduri pentru întreținerea spațiilor verzi, inclusiv cele din Piața Centrală.” precizează comunicatul verzilor. Aceștia amintesc administrației orașului că aveau obligația să treacă suprafețele în cauză în registrul spațiilor verzi șpână în 2011și că nu ar avea voie, potrivit legii, să diminueze această suprafață.
Verzii au de partea demersului lor mai bine de 5000 de semnături obținute direct de la cetățenii Bistriței sau prin intermediul site-ului de petiții Declic.ro.
Cum explică Marius Bălan, presedintele organizației municipale a Partidului Verde acțiunea în instanță: