Doi locuitori din Bistrița-Năsăud au murit în urma complicațiilor pneumoniei săptămâna trecută. Este vorba de un copil de 14 ani și o femeie de 43 de ani, conform statisticilor date publicității în 4 februarie pentru săptămâna 28 ianuarie – 2 februarie. În total 57 de pacienți din cei 333 diagnosticați cu pneumonie în județ, în perioada menționată, au ajuns să fie spitalizați săptămâna trecută.
UPDATE: În privința celor două cazuri de decese ca urmare a pneumoniei, directorul DSP Anca Andrițoiu a precizat că este vorba de o copilă de 14 ani din Dumitrița cu multiple afecțiuni în antecedente: tetrapareză spastică și epilepsie. Cealaltă victimă o femeie de 43 de ani din Nimigea a fost supectată inițial de imbolnăvire cu gripă, infirmată de analizele de laborator. Boala a evoluat sever cu insuficiență respiratorie pe fondul unor probleme pulmonare nedepistate la timp, susțin doctorii.
A crescut numărul cazurilor de gripă
În a doua săptămână după declanșarea în România a epidemiei de gripă, numărul cazurilor din județ rămâne limitat. Deși în ușoară creștere față de săptămâna 1 a epidemiei când existau în județ 11 cazuri, numărul acestora, cel puțin a acelora înregistrate în statistici a ajuns la 13. Niciunul din noile cazuri nu au fost forme grave de gripă și nu au necesitat spitalizare. La nivel național însă, numărul cazurilor de decese ca urmare a gripei a ajuns la 82 de persoane.
În județ însă au explodat însă numărul infecțiilor respiratorii, cu 3022 de cazuri în această săptămână care s-a încheiat, un număr cu 50 % mai mare decât săptămîna anterioară. Și este vorba doar de cei care s-au prezentat la medic, numărul îmbolnăvirilor fiind în realitate mult mai mare. La capitolul infecții respiratorii 37 de bolnavi au avut nevoie de îngrijire spitalicească.