Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

100 de ani de armată la Bistrița: defilare în uniformele celor două războaie

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Centenarul Brigăzii  81 Mecanizată “General Grigore Bălan” din Bistriţa, continuatoarea Regimentului 81 Infanterie a adunat într-o defilare, cu scene rupte parcă din alte vremuri, detașamente de militari în uniformele din 1919, apoi din al Doilea Război Mondial, dar și ale militarilor plecați în teatrele de război din Afganistan.

În fața Prefecturii, în mijlocul zilei au defilat luni inclusiv tancuri și alte elemente de tehnică de luptă. Au trecut în revistă trupele primind onorul militarilor bistrițeni şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, fost comandant al Brigăzii de la Bistrița, dar și comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general Virgil-Ovidiu Pop și evident comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, general Mircea Gologan. L adefilare au asistat   și oficialitățile locale, între care președintele CJ, Radu Moldovan, subprefectul Ciprian Ceclan, respectiv viceprimarul Cristian Nicolae și șefi de instituții deconcentrate.

Așteptat  la Bistrița, ministrul Apărării Gabriel Leș, cel care a lăsat Armata Română fără șeful Marelui Stat Major, după ce a refuzat prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă și ulterior prin atacarea în instanță a decretului  prezidențial de prelungire, n-a ajuns nici el la sărbătoarea Centenarului Brigăzii bistrițene.

Gen. Gologan: ” rolul Brigăzii 81 în aderarea la NATO de necontestat”

Aniversarea celor 100 de ai Brigăzii a însemnat și decorarea  Drapelului de luptă al Brigăzii 81 Mecanizată  de preşedintele României cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” cu însemne de război.

 

Fostul comandant, acum șeful Statului Major al Forţelor Terestre, general maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu le-a vorbit celor pe care i-a comnadat în mod direct despre rolul soldatului român  în istorie, și a făcut trimitere la înaintașii brigăzii de la Bistrița: “mă plec în faţa jertfelor de sânge, în veacul care a trecut, ale tuturor militarilor de pe plaiurile bistriţene şi năsăudene, care au contribuit prin ceea ce au făcut, iar astăzi este meritul dumneavoastră, cei care continuaţi să duceţi mai departe povestea Brigăzii 81 Mecanizată. Soldatul român rămâne cel pe care se clădeşte un neam, iar prin ce faceţi voi şi ce au făcut înaintaşii noştri sunteţi cei care ne redaţi întotdeauna demnitatea”. 

În schimb discursul comandantului actual al Brigăzii 81 Mecanizată, generalul Mircea Gologan, a vorbit despre rolul brigăzii în modernizarea Armatei Române : “În opinia mea, aniversarea centenarului Brigăzii 81 Mecanizată, la doar două luni de la celebrarea centenarului României Mari, nu face decât să sublinieze, în modul cel mai clar cu putinţă, relaţia de interdependenţă dintre realizările politice de cea mai mare însemnătate pentru ţară şi puterea militară. (…) Brigada 81 Mecanizată este, încă de la înfiinţarea sa, o brigadă de elită a Forţelor Terestre. Rolul brigăzii în procesul de transformare a Armatei României şi de aderare la NATO este de necontestat”, a spus generalul Gologan”. a mai spus generalul Gologan (foto)

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Lasa ca ne-am luat dupa engleji, in stil NATO si au adoptat un pas de defilare de gandesti ca ” s-au scapat in nadragi ” . Uitati-va la armata germana, franceza, sau rusa… ce pas de defilare frumos au … de te ” incanta si cutremura ” totodata efectiv . Cata elegantza , ordine, disciplina si frumusete au defilarile alora… in raport cu ale noastre, care parca atunci se inapoiaza epuizati si vlaguiti… de pe front … Chiar trebuia sa adoptam si elemente din instructia lor de front , care nu are absolut nici o eleganta ?

Lasă un comentariu