Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Acuze de segregare a copiilor cu CES după o declarație a ministrului Andronescu. Asociația ”Micul Prinț” reacție promptă

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Fierbere mare duminică pe rețelele de socializare, urmate de câteva comunicate de presă după o declarație a ministrului educației, Ecaterina Andronescu la un post de televiziune, interpretată drept o încercare de a-i separa în clase speciale în invățământul de masă a copiilor cu nevoi educaționale speciale.

Ministrul a declarat la Digi 24 despre elevii cu dificultăți de învățare, e vorba de cei din învățământul de masă că ar trebui adunați în grupuri mai mari, chiar clase unde să li se poată aduce profesori de sprijin : ”Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”.

Asociației Anei Dragu a reacționat vehement

Imediat mai multe ong-uri au reacționat prompt denunțând declarațiile oficialului drept tentative de segregare a acestor copii, dar și reamintind cât de puțin face statul român pentru copiii cu CES (cerințe educaționale speciale). Asociația Micul Prinț, condusă de Ana Dragu a precizat că aproape 60 % dintre copii cu autism sunt integrați în școlile de masă și că majoritatea beneficiază de sprijinul unor facilitatori școlari plătiți din banii părinților: ” 59,8% dintre copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) sunt școlarizați în grupe/clase tipice din învățământul de masă o mare parte fără sprijin educațional de la stat, iar 12% nu sunt școlarizați deloc, aspect extrem de grav. Acest grad crescut de incluziune în învățământul de masă se datorează EXCLUSIV lobby-ului susținut derulat de organizațiile de părinți, dar și legislației europene care previne, prin toate mijloace, discriminarea elevilor pe criterii de dizabilitate. Majoritatea copiilor cu TSA incluși în învățământul de masă sunt însoțiți de facilitatori școlari plătiți de familii și reușesc să fie integrați tot datorită terapiei de recuperare intensivă și precoce plătită TOT de familii.”

Comunicatul asociației ” Micul Prinț” atrage atenția că  legislația românească în domeniu este contradictorie în ceea ce privește integrarea copiilor cu nevoi eduaționale speciale și in mod particular în privința celor cu TSA și că nici învățământul special nu e adaptat copiilor cu TSA: ”nici învățământul special românesc nu este adapătat nevoilor elevilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, dovadă clară fiind procentul mare de elevi cu TSA neșcolarizați sau școlarizați la domiciliu (17.7%) și refuzul tot mai persistent al familiilor de a-și direcționa copiii diagnosticați cu autism spre învățământul special. Școlile speciale nu funcționează pe sisteme educative adaptate nevoilor copiilor cu autism (TEACCH, PECS) și nu îi pregătesc pentru viață, dovadă stând faptul că integrarea în câmpul muncii a adulților cu tulburări din spectrul autist este, practic inexistentă în România.

Comunicatul semnat de Ana Dragu atrage atenția că  ”ideea” doamnei ministru de a înființa clase speciale în învățământul de masă, deși are aparent la bază intenții bune – denotă lipsa de cunoștințe în ce privește legislația din domeniul educației și în realitate e emisă nu în interesul elevilor ci pentru că doamna ministru simte că prin prezența copiilor cu cerințe educative speciale în învățământul de masă ”creăm dificultăţi la profesori…Considerăm că prin aceste declarații doamna ministru încearcă să remedieze impotența unui sistem educațional chemat să creeze condiții pentru toți elevii, indiferent de starea lor de sănătate.” precizează comunicatul Centrului de resurse și Referință în Autism, Micul Prinț.

Ministerul Educației-reacție duminică seara

Ministerul Educației a revenit duminică seara cu clarificări în privina subiectului, dând asigurări că nu a fost vorba de intenția de  a face clase speciale și că dimpotrivă că” urmărește integrarea copiilor cu dificultăți de învățare în unitățile de învățământ de masă și dezvoltarea serviciilor de sprijin educațional prin creșterea numărului profesorilor de sprijin și a consilierilor școlari – cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum și prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integrați individual copii cu nevoi speciale”.

Declarațiile ministrului educației naționale, pe tema mai sus-menționată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăți de învățare. Precizăm că nu se intenționează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerințe educaționale speciale”, se arată în comunicatul MEN.

Share.

About Author

Lasă un comentariu