Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se descurcă și fără buget aprobat: vezi de unde ia banii pentru investiții

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Consiliul județean Bistrița-Năsăud  vrea să folosească excedentul bugetar pe 2018 pentru a-și finanța demararea investițiilor din acest an.

Primul pas va fi făcut joi, 27 februarie, atunci când plenul Consiliului Județean va aproba folosirea parțială a unei părți din excedentul bugetar a anului trecut ca sursă de finanțare pentru proiectele de dezvoltare din acest an care au nevoie să fie demarate. E vorba de o sumă de 78,720 milioane de lei pentru care consilierii județeni sunt așteptați mâine să-și dea acceptul.  Banii vor fi folosiți pentru o parte din cele 75 de obiective de investiții anunțate de Consiliul Județean BN pe 2019 și postate de ieri pe site-ul Consiliului Județean. Foarte multe proiecte vizează Spitalul Județean de Urgență, dar și Direcția de Protecție a Drepturilor copilului care vrea construirea a încă 4 case de tip familial, a altor trei case protejate și locuințe de zi pentru urgentarea închiderii Centrelor de plasament de tip mamut, și restructurarea lor potrivit spuselor președintelui Radu Moldovan.  Acesta s-a limitat să comenteze decizia președintelui de a nu promulga bugetul drept o joacă politică, fără însă să se lanseze în alte aprecieri așa cum o face de obicei la adresa lui Klaus Iohannis: ”Având în vedere decizia preşedintelui de a ataca bugetul la Curtea Constituţională, noi nu ne mai permitem să aşteptăm deciziile politice, pentru că în momentul de  faţă discutăm de o joacă politică. În şedinţa de joi voi prezenta consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre prin care vom lua bani din excedentul anului trecut şi-i vom aloca proiectelor de investiţii, pentru a putea demara toate procedurile de achiziţie şi de contractare, pentru începerea unor noi investiţii. Lucrările de întreţinere, funcţionarea şi ceea ce este în derulare merge în cotă de 1/12 din bugetul anului trecut. Împreună cu colegii de la Consiliul Judeţean am găsit şi o soluţie pentru lipsa bugetului”, a precizat preşedintele Radu Moldovan.

Noul stadion -cap de afiș pe lista investițiilor CJ

Un proiect special pe lista celor 75 este studiul de fezabilitate pentru un nou stadion cu 10000 de locuri, în locul  vechiului stadion  din Parcul Municipal, pe care Consiliul Județean BN vrea sa-l ridice în Wonderland, acolo unde municipalitatea îi va ceda teren, 270 de hectare, cu totul. Deocamdată studiul de fezabilitate al noului stadion este prins în buget cu 360 de milioane de lei. Banii pentru stadion ar trebui să vină alături de cei pentru un amplu complex sportiv făcut tot în Subcetate și care va fi botezat tot Jean Pădureanu, de la Compania Națională de Investiții, a anunțat Radu Moldovan într-o conferință de presă în care a prezentat și schițele noii investiții de infrastructură sportivă (foto)

Ce se va întâmpla cu stadionul vechi în viziunea PSD?

Vechiul stadion al orașului care încă se numește Jean Pădureanu, ar urma să fie pus la pământ, dacă o comisie de negociere a vânzării, care va fi condusă de viceprimarul Cristian Niculae va reuși să obțină proprietatea asupra acestuia . Viceprimarul a aexplicat în aceași conferință de presă ce proiecte propune pentru stadion: demolarea și extinderea cu încă 4,6 ha a parcului municipal, care are în acest moment 5 ha cu totul.

 

  

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu