Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ce se întâmplă cu majorarea alocațiilor? Deputatul Sighiartău spune că puterea face un joc murdar si evita sa treaca data majorarii in OUG

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Alocațiile majorate pentru copii vor intra în vigoare la o lună după adoptarea  bugetului. Asta au stabilit ieri senatorii comisiei de muncă atunci când au votat ordonanța 9/2019 cea care creează cadrul legal al majorării, după ce deputatul Robert Sighiartău a forțat mâna guvernului atunci când a impus prevederea în proiectul bugetului. Proiectul ordonanței va merge la votul în plen, însă liberalii n-au reușit să determine în comisie senatorii puterii să adopte intrarea în vigoare a plății alocațiilor mărite măcar de la 1 aprilie 2019.

Alocația majorată de PNL se va da, indiferent de tragerea de timp a PSD. Este obligatorie prin votul Parlamentului.

Inițiatorul amendamentului majorarii alocațiilor, deputatul de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău a declarat pentru Bistrița Express că PNL va continua să exercite presiuni asupra parlamentarilor puterii pentru a modifica această ordonanță pe traseu si a da alocațiile noi  măcar din 1 aprilie: ”Trebuiau să le majoreze cu 1 martie, așa cum am avansat propunerea, iar  copiii să le primească deja din aprilie. În ultima ultima ședință de guvern au majorat salariile prin ordonanță pentru o  categorie de salariați care nu erau prinși în bugetul trecut, deci sunt soluții. Puteau să o facă și pentru copiii, pentru majorarea alocațiilor, puteau prevedea în ordonanță data de 1 martie,  însă nu le pasă absolut deloc. Aici un joc politic murdar cu condiționarea de adoptarea bugetului de stat. În realitate nu vor decât să dea vina pe președintele Iohannis, când de fapt vina le aparține” spune Robert Sighiartău.

Contre în comisia de muncă

Ieri în comisia de muncă senatorii liberali au încerca să impună măcar data de 1 aprilie pentru intrarea în vigoare a alocațiilor, adică să facă ce n-a făcut Guvernul Dăncilă cu OUG-ul. Majoritatea s-a opus

Cum putem fi de acord cu amânarea sine die a alocaţiilor.?Putem ajunge şi în toamnă fără alocaţii mărite, pentru că semnalul pe care l-a dat PSD încă de la început este că e interesat să lucreze fără buget. .. Noi, liberalii, considerăm că e important pentru ţară plata alocaţiilor pentru copii, PSD consideră că e importantă plata subvenţiilor către partidele politice. Asta e diferenţa de abordare”, a afirmat senatorul PNL Carmen Hărău, preluată de Hotnews.ro,  imediat după ședință.

Potrivit ordonanţei, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

În pofida reacțiilor din PSD deputatul liberal Robert Sighiartău se declară optimist și spune că indiferent de cât vor crea false blocaje, alocațiile mărite trebuie să se acorde: Alocațiile mărite se vor da. Dreptatea și legea nu pot fi oprite, iar ticăloșia PSD va fi îngenuncheată” a scris secretarul general al PNL într-o postare.

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Domnul Sigartau, ce studii aveti domnule de va pricepeti la toate si dati Dvs lectii de guvernare tuturor, mai ceva decat Ceausescu, Iliescu… Stalin sau Basescu ?! De ce nu candidati domnule pe functia de presedinte al tzarii… ca mai sti… ? Daca veti veni Dvs la butoane, aveti impresia ca veti avea mai multi bani decat exista astazi in tzara, sau va da ” Matusa Tamara ” … sa puteti Dvs pune pana si ” cozile la pruna ” … si sa le si ” festiti- n verde ” ???

Lasă un comentariu