Drumul județean 172 D a fost inundat în această dimineață în două reprize și locuri diferite, pe Valea Ilvelor. Primul incident s-a petrecut în jurul orelor 1,00 la Ilva Mare, unde apa a inundat partea carosabilă în apropierea unui podeț colmatat. Situația a fost remediată o oră mai târziu, a anunțat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar SVSU Ilva Mare a rămas să supravegheze situația.
În schimb, în jurul orelor 7,00, Comitetul pentru Situații de Urgență a anunțat inundarea 172 D în zona podului CFR la ieșirea din comuna Măgura Ilvei. Drumul a fost inundat pe o porțiune de 50 de metri, în așa măsură încât doar mașinile de teren, și acelea cu dificultate au mai putut ieși din zona inundată. La fața locului au intervenit voluntarii din SVSU Măgura Ilvei, iar drumul a fost deblocat în jurul orelor 9,30. În Măgura Ilvei apele au inundat și 5 gospodării.
La Rodna tot în această dimineață ploile au dus la inundarea a 5 beciuri și a unor suprafețe de teren agricol.