Ecologiștii bistrițeni au din nou formulă completă în Consiliul Local Bistrița, după ce joi a fost validat de plenul Consiliului Local Virgil Marton, succesorul lui Mircea Archiudean, cel care și-a dat demisia din deliberativ în semn de protest față de politica de alianțe naționale a partidului său.
Noul consilier local este membru al PER de 24 ani, adică din 1995 și potrivit unui comunicat de presă al PER Bistrița-Năsăud este un ecologist împătimit. E absolvent al unei facultăți de arhitectură peisagistică și este unul dintre membri activi ai Gențianei Bistrița 1990, unul dintre cele mai vechi ong-uri de mediu, orientare turistică și acțiuni ecologice.
Se delimitează de alianța la europarlamentare cu PSD-ul
Comunicatul Partidului Ecologist Bistrița Năsăud face trimitere și la strategia conducerii naționale a partidului pentru europarlamentare (alianța cu PSD-ul) pe care o pun sub semnul întrebării, după ce susțin că ecologiștii au rezonat cu motivarea demisiei din PER și din Consiliul Local a lui Mircea Archiudean: ”Demisia Domnului Mircea Archiudean și motivarea acesteia exprimă foarte bine sentimentele ecologiștilor bistrițeni în ceea ce privește strategia PER național pentru alegerile europarlamentare. Îi mulțumim pe această cale pentru tot ceea ce a făcut în ultimii trei ani pentru mișcarea ecologistă bistrițeană, implicarea sa politică și civică având un rol hotărâtor în revenirea ecologiștilor în prim-planul vieții politice locale. Toți cei care i-am fost aproape în calitate de colegi și prieteni îi vom fi în continuare alături în momentul în care va lua o decizie în ceea ce privește parcursul politic viitor” mai scrie comunicatul PER BN. Ecologiștii țin să precizeze și că cei doi consilieri locali: Virgil Marton și Teodor Mârza, cel care în calitate de președinte județean semnează și comunicatul de presă, vor face în CL politica cetățenilor: ”În consiliul local ecologiștii vor continua să se manifeste așa cum au facut-o întotdeauna urmărind doar servirea intereselor cetățenilor Bistriței și susținerea problematicii privind protecția mediului” a subliniat comunicatul de presă.
Despre demisia lui Mircea Archiudean Bistrița Express a scris aici: A treia demisie a unui consilier local: Mircea Archiudean pleacă din CL și PER
1 comentariu
Povesti de doua parale !