Judecătorul clujean Cristi Danileț consideră că proiectul de lege, supranumit al recunoștiinței între generații, o inițiativă semnată de 70 de parlamentari de la PSD și ALDE își permite să intervină într-o zonă în care legiuitorul nu are ce căuta: cel al moralității. Dincolo de această trecere abuzivă proiectul încearcă și o suprareglementare, în condițiile în care legislația actuală are deja prevederi explicite explică judecătorul, cunoscut și pentru militantismul său pe zona promovării educației juridice.
” Cei care îl citesc (nn. proiectul) ar putea crede că până acum acest domeniu nu ar fi fost reglementat. În realitate, sunt argumente care fac ca acest proiect să apară drept inutil. Citesc în Expunerea de motive „Familia – ca nucleu de bază al societăţii – este supusă unor profunde şi nedorite perturbaţii asupra unităţii şi solidarităţii necesare asigurării existenţei şi continuităţii în spaţiul naţional românesc”, „raporturile între membrii de familie ar trebui stipulate într-un contract”, „normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni.. Expunerea de motive nu aduce vreo statistică și nu conține niciun argument factual, obiectiv. Cumva, eșecul statului în a asigura în ultimele trei decenii un trai mai bun tinerilor și condiții proprii de petrecere a bătrâneților a fost aruncat în sarcina copiilor plecați peste hotare unde muncesc din greu și sunt respectați. Realitatea este că, de fapt, sute de mii de copii sunt abandonați în țară de către părinții lor plecați în străinătate la muncă, nicidecum invers” , scrie judecătorul clujean.
Referitor la zona de reglementare, judecătorul Danileț constată: ” de câțiva ani legiuitorul român intră într-un domeniu care nu ține de competența sa: moralitatea. Or, nu se poate regla prin lege ceea ce morala nu izbutește. …Nu este cazul să se intre cu legea în zona de non-drept. Dau câteva exemple: dacă norma legală este acea regulă dictată de stat, obligatorie pentru toți și care poat fi impusă la nevoie prin forța coercitivă, oare cum ar putea fi impusă „obligația de respect a copiilor față de părinți” reglementată de art. 485 Codul Civil, sau „îndatorirea de respect reciproc, fidelitate și sprijin moral dintre soți” din art 309 Codul Civil? Acestea sunt îndatoriri morale, nu obligații legale, astfel că ele pot fi cutume (obiceiuri nescrise) sau reguli expuse în coduri etice, reguli bisericești etc, însă în niciun caz nu trebuie scrise în lege pentru că nu își au rostul acolo.”.
Judecătorul clujean arată și că există deja reglementări cu privire la obligația și sancționarea copiilor care nu își întrețin părinții:” potrivit art. 519 alin. (2) și art. 524 Codul Civil, copiii sunt obligați să își întețină părinții, dacă primii au mijloace pentru a presta sau plăti întreținerea, iar ceilalți dacă se află în nevoie. neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale; – potrivit art. 530 Codul Civil, întreținerea se prestează – ca regulă – în natură; altfel, prin echivalent bănesc (pensie de întreținere în rate periodice); – dacă nu se prestează întreținerea de către copii, părinții îi pot acționa în judecată, potrivit art. 30 C.proc.civ;– pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, potrivt art 532 Codul Civil; – riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă de la 1800 la 150.000 lei copilul care își părăsește, alungă sau lasă fără ajutor părintele, expunându-l la suferințe fizice sau morale; sa care, cu rea-credință, nu îl întreține; ori nu plătește pensia de întreținere 3 luni, conform art. 378 rap. la art. 61 Codul Penal” trece în revistă judecătorul Danileț reglementările în vigoare cu care interferează proiectul.
