O copilă cu o tărie de spirit incredibilă reușește cumva, după ce a fost răpită și abuzată de un dement, să găsească un telefon al monstrului și să strige după ajutor. Nu o dată. Ci de trei ori, și de fiecare dată să le dea informații uluitor de coerente presupușilor salvatori. Are instincte excepționale de supraviețuitoare. Nu se pierde, nu intră în stare de șoc traumatic, luptă cu toate forțele pentru viața ei, are reacții ca la manual. Manualul acela care te învață cum să supraviețuiești dacă te trezești în cel mai negru coșmar al tău. Și așteaptă să fie salvată, minute cât orele de lungi și ore cât o eternitate.
La celălalt capăt al firului i-a răspuns însă statul debil, atrofiat în instinctele sale elementare de seriile nesfârșite de incompetenți și imbecili aruncați cu praștia in functiile publice și trăgând după ei o ierarhie asemănătoare de rubedenii, de plantați politici și de prostovani cu ifose. Cu statul ăsta, ale cărui apucături noi adulții ăștia foarte ocupați, foarte prinși în bula noastră le-am tot tolerat: azi un pic, mâine alt pic sau azi un prost, mâine un prost mai mare, dar lasă că nu-i om rău, sau lasă că și-a cumpărat el diploma, dar vezi ce tip descurcăreț e, câți bani a știut el să aducă in comunitate, ori nu mă privește pe mine politica lor, statul ăsta e și măsura noastră. Statul ăsta cu instituțiile în care colcăie incompetența de prea multă vreme, statul ăsta în care niste polițisti, un procuror, un STS exagerat de supraevaluat s-au tot foit ca niște găini bete în coteț, trăgând de niste hârtii, verificând voci, cautând orbeste și apoi batând pas de defilare să se faca ziuă pentru că în manualul lor de folosire musai criminalii pot fi prinși doar la lumina soarelui, acest stat paralizat e și măsura noastră.
Astăzi când m-a pleznit în moalele capului povestea asta veneam după 4-5 ore de stat la niste cozi imposibil de înțeles, cu un copil care și-a câștigat dreptul de a fi admis dupa o suită de examene cu o concurență de 16 pe un loc. Coada răschirata pe mai multe strazi era pentru o simplă confirmare a locului și desigur putea fi evitată, dar cine sa-si mai bata capul?
La primele detalii ale oribilei povesti și nu erau multe la orele amiezii, după oroare, stupoare, teamă și instinctul jurnalistic care mi-a spus că nenorocirea e mult mai adanca decat intelegem inca, m-am simtit vinovata. Vinovătia aceea a adultului care n-a fost in stare sa apere copilul, apăsarea aceea a părintelui care a eșuat lamentabil, vinovatia și responsabilitatea cetățeanului care de 20 de ani încoace n-a înțeles că dacă închizi ochii la o slăbiciune a statului, îi vei închide așa tot timpul, în buclă.
În această seară a devenit evident și pentru ultimii naivi că statul acesta a ajuns atât de bolnav de incompetență că nu-și mai poate proteja cetățenii, că statul acesta, așa debil cum a devenit, nu e in stare să-si apere nici măcar copiii. Și nu știu, și nu înțeleg cum și de unde mai poate veni salvarea noastră. O noapte așa de neagra e peste noi.
Un comentariu
O sa am grija sa-i spun nepoatei mele de 16 ani care traieste cu parintii in GERMANIA sa nu se gandeasca vreodata sa revina pe aceste taramuri ale hotiei si incompetentei. Desi ROMANIA este frumoasa ca o mireasa este totusi locuita si condusa de serpi cu multe capete.