Fratele președintelui Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, Macarie Alexandru Moldovan, este de cel puțin o lună director general adjunct al Aquabis SA, societatea județeană de apă-canal al cărui acționar majoritar este culmea, chiar Consiliul Județean cu peste 87%. Informația nu a ajuns însă în presă decât acum, pentru că un așa zis concurs pentru post demarat cu în primăvară s-a făcut într-o tăcere totală.
Macarie Moldovan e ”manager de nivel superior” al companiei
Cu alte cuvinte Consiliul Județean BN al cărui președinte este Radu Moldovan s-a pricopsit în cea de-a doua societate comercială din subordine, singura care nu are probleme financiare, cu fratele sefului mare în calitate de director general adjunct. Numirea lui Macarie Moldovan, unicul candidat de altfel pe un post pentru care s-ar fi organizat și concurs s-a făcut cu foarte multă discreție. Practic numele fratelui puternicului lider al PSD Bistrița-Năsăud a apărut, fără niciun fel de anunț prealabil pe site-ul Aguabis, la secțiunea ”manageri de nivel superiori ai companiei” (!) imediat după cel al vechiului director general Ioan Șandru cu titulatura de ”director general adjunct”. Funcția e nouă în portofolul Companiei de apă-canal din Bistrița-Năsăud, societate subordonată Consiliului Județean care își permite luxul să aibă nu mai puțin de 5 directori ( Vezi site-ul Aquabis, secțiunea conducere: http://www.aquabis.ro/conducerea-societatii/directori/
Concurs ascuns printre acte, unicul candidat avea cod și nu nume
Urmele concursului pe care Macarie Alexandru Moldovan l-a susținut pot fi găsite în documentele pe care Aquabis SA a fost obligat să le publice, datorită capitalului său integral public. La secțiunea cariere se gasesc mai multe fisiere denumite pompos planul de selecție pentru director adjunct. De acolo aflăm că vacantarea postului a fost anunțată (nu e clar unde, cu excepția site-ului propriu) în 27 martie și că există chiar o lista lungă a candidaților pentru acest post. Atât de lungă era lista, încât conținea doar unul singur număr, cel a dosarului fratelui președintelui.
Numele unicului candidat nu era disponibil publicului larg nici în timpul procedurilor prealabile și nici acum, acesta profitând de GDPR (regulamentul european de protectie datelor personale) pentru a cere confidențialitate în privința datelor personale. Putem bănui că el e posesorul dosarului 9698 din 23 mai 2019, declarat câștigător.
Culmea, există și o listă scurtă a candidaților după parcurgerea mai multor etape, pe care este desigur tot un singur candidat sau dosar de candidat. În acte Consiliul de administrație Aquabis, societate la care acționar principal cu 87% este, reamintim Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, e acoperit: unicul candidat Macarie Moldovan a trecut ”vitejește” prin nenumărate proceduri, care includ două intervale de timp acordate contestațiilor (care evident că n-au existat) și o evaluare finală care s-ar fi încheiat în 17 iunie 2019.
Macarie Moldovan – funcții mari la București tot pe influența fratelui
Noul director general adjunct de la Aquabis a jucat pe vremuri pe cai mari la București, grație influenței fratelui său, Radu Moldovan . A fost chiar și director general la CFR SA prin 2014, funcție din care a demisionat în 2015, păstrându-i-se însă tot felul de sinecuri manageriale mai mititele prin CFR. Presa centrală a fost necruțătoare cu el, catalogându-l atunci când scria despre ascensiunea acestuia drept ”fostul împiegat de mișcare ajuns director general datorită influenței fratelui său” .și anunța că și-ar dat demisia din prima funcție din pricina unor nereguli depistate de corpul de control al Ministerului Transporturilor Citește și : https://www.ziuanews.ro/stiri/directorul-general-macarie-moldovan-a-demisionat-de-la-conducerea-cfr-sa-152984
sau Puterea: ”http://www.puterea.ro/campaniile_puterea/campaniile-puterea-enciclopedia-baronilor-volumul-i-a-b-118599.html
foto: pagina de facebook Macarie Moldovan
Un comentariu
Nu-i nici o mirare ca fratele lui Radu Moldovan a fost numit director general adjunct la Aquabis. Nepotismul e în floare în toate instituţiile publice. Nu exista instituţie a statului care să nu fie caracterizată la toate nivelurile de un nepotism deşănţat. Ba mai mult , nepotismul este prezent chiar si in institutiile religioase unde ar trebui sa guverneze dreptatea divina