Două accidente la o distanță de câteva ore au avut loc duminică pe DN 17 D între Maieru și Sângeorz Băi.
Primul accident rutier între cele două localități a antrenat 3 autovehicule și a fost cauzat de o depășire imprudentă făcută de un tânăr șofer care rula cu mașina din Sângeorz Băi spre Maieru. mașina tânărului originar din Maieru n-a mai avut timp să redreseze pe banda sa după depășire și a intrat în coliziune cu două autoturisme care veneau din sens opus circulând regulamentar. Prima dată mașina șoferului imprudente a lovit o mașină condusă de un tânăr de 19 ani, după care a izbit o a doua mașină condusă de un șofer de 21 de ani, explic dinamica accidentului purtătorul de cuvânt al IPJ Crina Sârb.
În urma accidentului au fost răniți ușor șoferulprimei mașini colizionate dar și auorul accidentului. Deși inițial cei doi șoferi au refuzat transportul la spital pentru investigații suplimentare, ulterior s-au răzgândit și au solicitat din nou echipajele medicalepentru a fi transportați la Spital, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Un șofer a intrat peste prioritatea unui motociclist în intersecție
Două ore mai târziu, același drum, însă chiar în localitatea Maieru, alt accidente. De data asta protagoniștii au fost un motociclist și un șofer. Polițiștii susțin că vinovat ar fi fost un șofer de 49 de ani care n-a acordat într-o intersecție prioritate de trecere unui motociclist care rula regulamentar și a intrat în coliziune cu acesta.
Motociclistul de 22 s-arfi ales cu traumatism craniocerebral, însă era conștient și stabil atunci când a fost transportat la spital de un echipaj medical SMURD.