După 7 zile de control tematic pe transportul clandestin de persoane în perioada 1-8 august polițiștii au raportat la nivelul întregii țări 490 de șoferi căzuți în plasă, adică identificați și amendați, iar dintre aceștia 421 s-au ales cu cele mai drastice sancțiuni: au rămas fără certificatele de inmatriculare ale mașinilor.
În Bistrița Năsăud au rămas fără certificatele de înmatriculare dar și fără mașini, care au fost rechiziționate, 10 șoferi care făceau transport ilegal de persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Bistrița-Năsăud, Crina Sârb, cei 10 au fost prinși în plină acțiune de transport ilegal de pasageri în perioada 1-8 august. Ei fac parte dintr-un lot mai mare de 93 de soferi sanctionați pentru diferite abateri de la regimul circulației din peste 400 verificați în același contral tematic. Cei zece care au căzut în plasa polițiștilor ar putea rămâne chiar și 6 luni fără certificate de înmatriculare.
Ministerul de Interne a promis prin vocea ministrului interimar Mihai Fifor că asemenea controale îndreptate împotriva celor care practică transportul ilegal de persoane vor fi făcute periodic. Reamintim că Gheorghe Dincă, suspectul în cazul dispariției celor două fete din Caracal:Aalexandra Măceșan și Luiza Melencu a ajuns să răpească cele două tinere, pe care a recunoscut ulterior că le-a violat și le-a ucis, după ce acestea s-au urcat în mașina sa convinse că e un transportator de ocazie care le va transporta la Caracal.